Primele de asigurare subscrise de Carpatica Asig în primul trimestru au crescut cu 30%

Primele de asigurare subscrise de societatea Carpatica Asig s-au cifrat la 164 milioane de lei, în primul trimestru din 2014, în creştere cu peste 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, potrivit unui comunicat al companiei remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 15:48
Primele de asigurare subscrise de Carpatica Asig în primul trimestru au crescut cu 30%

Majorarea primelor brute subscrise este mai mare decât creşterea de peste 22% a daunelor achitate.

Valoarea absolută a despăgubirilor plătite de companie este de aproape 94 milioane de lei.

Cu excepţia produselor Property, toate liniile de business au înregistrat creşteri semnificative.

‘Recordul de creştere îl deţine CASCO, la care subscrierile s-au dublat, fiind de peste 6,4 milioane lei, în primele trei luni ale anului. Creşteri considerabile avem şi pe segmentul non-auto, la răspunderi civile şi profesionale (44,88%), accidente (38,71%) şi asigurări medicale de călătorie (32,43%). Pentru restul produselor facultative non-auto, cu excepţia Property, avem o creştere de peste 75% a primelor subscrise, faţă de anul trecut’, a declarat directorul Carpatica Asig, Ina Crudu.

Numărul poliţelor emise este de 522.542, în perioada analizată. În primul trimestru, compania a semnat contracte cu clienţi precum Electrica Serv, Romgaz, Atlassib, Arabesque, Volvo Financial Services, Unicredit Leasing sau Volksbank Leasing.

Volumul poliţelor a înregistrat o uşoară diminuare de 4,69% la RCA, ca urmare a politicii firmei, de dezvoltare a subscrierilor pe produse non-RCA.

‘Implementarea de noi produse de asigurare în portofoliul companiei a dus la dezvoltarea vânzărilor de poliţe de răspundere civilă sau CASCO şi la o spectaculoasă creştere pentru alte tipuri de asigurări. De asemenea, pe segmentul Property, diminuarea cu 7,98% a poliţelor emise are drept cauză scăderea generală a pieţei asigurărilor de locuinţă’, se spune în comunicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Oraşul bulgar Varna (de la Marea Neagră) se numără printre destinaţiile europene de top pe care preşedintele francez Emmanuel Macron le recomandă oamenilor să le viziteze, într-o postare......
Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ziua în care este organizată „Noaptea Muzeelor”
Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ...
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel ALFA a anunțat că va ...
Update: Un elicopter militar a fost trimis în căutarea marinarilor dispăruți. O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Opt marinari au fost salvați și trei sunt dați dispăruți
Update: Un elicopter militar a fost trimis în căutarea marinarilor dispăruți. O navă s-a scufundat în Marea Neagră, ...
Update: Un elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române execută o misiune de căutare pe mare a posibililor supravieţuitori, ...
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport
Alfa Romeo a prezentat ediții speciale pentru Giulia și Stelvio. Variantele Quadrifoglio Super Sport sunt limitate la 275 ...