Prognoză: Creştere de până la 28% a acţiunilor Băncii Transilvania

Preţul ţintă pe următoarele 12 luni ale acţiunilor Băncii Transilvania a fost crescut până la 1,06 lei / titlu, dar un climat favorabil le-ar putea propulsa până la 1,28, potrivit estimării analistului Andrei Rădulescu, de la SSIF Broker Cluj Napoca. Recomandarea a rămas însă „Păstrează“, din cauza persistenţei riscurilor legate de criză.
Adrian N. Ionescu - sâm, 11 aug. 2012, 10:37
Prognoză: Creştere de până la 28% a acţiunilor Băncii Transilvania

„Un climat macro financiar pozitiv ar putea creşte preţul acţiunilor Băncii Transilvaniei (simbol bursier TLV) cu 28% până la 1,28 lei / acţiune“, potrivit celui mai recent raport al analistului Andrei Rădulescu, de la SSIF Broker Cluj Napoca.

Banca Trasnilvania are un an bun, înregistrând un profit net de 179,6 milioane lei (40,9 milioane euro), în primele şase luni, cu 47% peste câştigul din perioada similară din 2011. Activele băncii au avansat cu 12% în acest an, la 28,968 miliarde lei.

Banca Transilvania este singura bancă dintre cele mai mari trei bănci din România (după mărimea activelor) al cărei profit este în creştere.

Totuşi, analistul de la SSIF Broker a stabilit preţul ţintă la 1,06 lei/titlu, din cauza riscurilor economice şi politice interne, dar şi a „persistenţei riscurilor macro-financiare globale , legate de criza datoriilor suverane din Zona Euro, ca şi a încetinirii ccreşterii economice din SUA şi China“.

De asemena analistul păstrează recomandarea „Păstrează“ (HOLD), din aceleaşi motive.

Estimările de preţ ţintă se fac pe o perioadă de 12 luni, dar de obicei ele sunt corectate mai devreme, mai ales într-un mediu economic şi politic volatil.

Raportul citat nu exlude  un climat defavorabil, care ar putea scădea preţul acţiunilor TLV cu 10%, până la 0,91 lei / titlu.

Estimările au fost făcute inclusiv prin copatrarea cu bănci de acelaşi calibru din Austria, Polonia, Cehia, Ungaria şi cu BRD-Groupe Societe Generale.

Banca Transilvania este subevaluată potrivit indicatorului PER, care raportează preţul de piaţă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la profitul net împărţit la numărul de acţiuni.

PER la Banca Transilvania este de 6,65, sub media bîăncilor cu care a fost comparată.

Estimarea anterioară a aceluiaşi analist propunea o ţintă la 0,99 lei / acţiune TLV. O altă estimare a stabilit preţul ţintă la 1,01 lei / acţiune (Alpha Finance România, în martie).

Cei mai mari acţionari ai băncii sunt Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu 14,61% din titluri şi Bank of Cyprus (9,7%). Printre acţionarii semnificativi se regăseşte SIF Moldova (5%), preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii Horia Ciorcilă şi International Finance Corporation, o divizie a Grupului Băncii Mondiale (3,6%). Alte companii străine decât cele citate aveau 18,6% din acţiuni, alte companii româneşti – 21,6%, persoanele fizice române – 27,9%, iar persoanele fizice străine 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile gazelor naturale au ajuns negative în SUA
Prețurile gazelor naturale au ajuns negative în SUA
Prețurile spot ale energiei electrice și ale gazelor naturale vândute în SUA au devenit negative marți în Texas, California și Arizona, potrivit presei de specialitate....
CEC Bank anunță că a finanțat peste 3.000 de proiecte pe fonduri europene. Ce tip de proiecte au primit cei mai mulți bani
CEC Bank anunță că a finanțat peste 3.000 de proiecte pe fonduri europene. Ce tip de proiecte au primit cei mai mulți ...
Fondurile europene au un rol esențial în dezvoltarea României, CEC Bank finanțând, de la demararea Exercițiului Financiar ...
SUA au depăşit China, devenind cel mai mare partener comercial al Germaniei
SUA au depăşit China, devenind cel mai mare partener comercial al Germaniei
Statele Unite au devenit cel mai mare partener comercial al Germaniei în primul trimestru din 2024, depăşind China, conform ...
Piața ipotecară a crescut cu 29% în primul trimestru din 2024 – raport SVN
Piața ipotecară a crescut cu 29% în primul trimestru din 2024 – raport SVN
Creditele ipotecare noi acordate în primele trei luni din acest an au fost de 1,1 miliarde de euro la nivel național, în ...