Promoţie LukOil: preţul benzinei şi motorinei Premium a scăzut cu până la 13% în weekend

În fiecare fiecare week-end din ianuarie, carburanţii Premium vânduţi în staţiile din reţeaua LukOil România s-au ieftinit până la nivelul de preţ al celor standard. Sâmbăta şi duminica trecută puteaţi cumpăra benzină 98 şi motorină Super Diesel mai ieftine cu 9, respectiv 13% decât în cursul săptămânii.
Economica.net - lun, 01 feb. 2016, 22:02
Promoţie LukOil: preţul benzinei şi motorinei Premium a scăzut cu până la 13% în weekend

Preţul benzinei ECTO Sport 98 vândută în staţiile LukOil s-a prăbuşit, în week-end-ul trecut, cu 0,67 lei, de la 5,28 lei pe litru, vineri, la 4,61 lei pe litru, sâmbătă şi duminică. Acest sortiment de benzină a ajuns astfel la nivelul celui standard. În procente, ieftinirea a fost de aproape 13%, într-o singură noapte. Şi la motorină, sortimentul premium ECTO Super Diesel a ajuns la acelaşi nivel de preţ ca cel standard, Euro Diesel L, de 4,26 lei pe litru. Vineri, era 4,66 litru, adică s-a ieftinit cu 8,5%. Ieri, preţurile au revenit la nivelurile de vineri, cu mici modificări, în plus sau în minus, date de politica de preţuri pentru această săptămână care urmează cotaţiile produselor petroliere. Mai multe detalii aici.

Ieftinirile substanţiale din week-end se datorează unei campanii derulate de compania cu acţionariat rusesc în ianuarie, care şi-a propus să stimuleze vânzarea de carburanţi premium prin egalizarea preţului lor cu a celor standard, sămbăta şi duminica. Potrivit reprezentanţilor, LukOil, „există toate şansele” ca această campanie să continue şi în februarie.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu, motorina ECTO, în plus faţă de cea standard ajută la îmbunătăţirea procesului de ardere a carburantului, ajută la crearea unui cuplu motor superior; reduce zgomotul şi vibraţiile, creşte randamentul motorului, prelungeşte perioada de schimb a uleiului de motor şi reduce uzura sistemului de injecţie.

Benzina ECTO Sport 98 permite creşterea puterii motorului, reducerea consumului de carburant, protecţia anticorozivă, mai puţine depuneri pe supapele de admisie.

LukOil deţine a treia cea mai mare reţea de staţii de distribuţie pentru carburanţi din România, după Petrom şi Rompetrol. Ruşii mai deţin şi o rafinărie – Petrotel Ploieşti. Grupul mamă este al doilea cel mai mare actor de pe piaţa rusească a petrolului, rulând afaceri anuale de peste 140 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Italia interzice vălul islamic în şcoli şi introduce o cotă de acceptare în şcoli a migranţilor care nu stăpânesc limba
Italia interzice vălul islamic în şcoli şi introduce o cotă de acceptare în şcoli a migranţilor care nu stăpânesc limba
Interdicţia acoperirii feţei a intrat în vigoare în toate şcolile în Italia, după ce preşedintele Sergio Mattarella a semnat un decret emis de guvernul de dreapta condus de Giorgia Meloni, a......
Profitul net al CEC Bank în prima jumătate a anului este de 418,8 miliarde lei, în creștere cu 37,6%. La nivel de grup, creșterea a fost de 35,5%
Profitul net al CEC Bank în prima jumătate a anului este de 418,8 miliarde lei, în creștere cu 37,6%. La nivel de grup, ...
Profitul net la nivelul Grupului CEC Bank a fost de 414,8 milioane lei în primul semestru al anului 2026, în creștere ...
Ce spune Christian Tour despre insolvența AnimaWings
Ce spune Christian Tour despre insolvența AnimaWings
Agenția de turism Christian Tour, care are aceeași fondatori ca și AnimaWings, a venit cu precizări după ce ieri, 30 ...
TollRo a intrat în vigoare cu o primă noapte albă pentru transportatori
TollRo a intrat în vigoare cu o primă noapte albă pentru transportatori
Ceea ce se anunța a fi un debut problematic s-a dovedit chiar mai rău decât atât. CNAIR a dat startul TollRo cu o infrastructură ...