Randamentele obligaţiunilor elene scad, după ce Grecia a ajuns la un acord cu creditorii săi

Randamentele obligaţiunilor elene au scăzut puternic, marţi, după ce Grecia şi creditorii săi (Uniunea Europeană, Banca Central Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) au ajuns la un acord preliminar în vederea deblocării unei noi tranşe din programul de asistenţă financiară, în urma unor negocieri îndelungate şi dificile, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 18 mart. 2014, 15:56
Randamentele obligaţiunilor elene scad, după ce Grecia a ajuns la un acord cu creditorii săi

Cea de-a patra revizuire a programului de sprijin convenit de reprezentanţii UE, BCE şi FMI cu Grecia a început în luna septembrie a anului trecut şi, în mod normal, trebuia să se finalizeze în câteva săptămâni. Însă, după o întrerupere a discuţiilor la mijlocul lunii decembrie, experţii creditorilor internaţionali au revenit la Atena abia la sfârşitul lunii februarie.

Această revizuire este crucială pentru deblocarea unei noi tranşe de ajutor din cel de-al doilea program de ajutor acordat Greciei. Un miliard de euro a fost acordat în luna decembrie, însă, Grecia speră că, în urma acordului, va fi deblocată o sumă de cel puţin 8,5 miliarde de euro.

Marţi, randamentele obligaţiunilor elene pe zece ani au scăzut la 6,87%, iar cele pentru bondurile pe 30 de ani au scăzut la 6,70%. Totuşi, obligaţiunile elene au încă cele mai ridicate randamente din zona euro.

‘Această revizuire a fost cea mai dură din cele realizate până acum’, le-a declarat jurnaliştilor ministrul elen de Finanţe, Yannis Stournaras.

Exclusă de pe pieţele financiare după 2010, Grecia a fost ţinută pe linia de plutire graţie unor împrumuturi în valoare de 240 miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

 

Te-ar mai putea interesa și
Acalmie pe piața cripto. Bitcoin scade sub 60.000 de dolari
Acalmie pe piața cripto. Bitcoin scade sub 60.000 de dolari
Bitcoin nu a reuşit să se consolideze pe baza impulsului din săptămâna precedentă, preţul nu a trecut de nivelul maxim atins recent, de 66.800 de dolari. În schimb, am asistat la o scădere......
eToro: Cuprul se scumpește pe burse, în contextul creșterii cererii de energie verde și de armament
eToro: Cuprul se scumpește pe burse, în contextul creșterii cererii de energie verde și de armament
Cotaţia "futures" a cuprului a urcat cu aproape 23% de la începutul anului, semnalând o creştere a consumului în perioada ...
Nissan crește investițiile în uzina sa din Marea Britanie, unde va produce două SUV-uri electrice
Nissan crește investițiile în uzina sa din Marea Britanie, unde va produce două SUV-uri electrice
Nissan s-a angajat să investească încă două miliarde lire sterline la uzina sa din Marea Britanie, unde va produce două ...
Digi împrumută peste 167 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelelor de telecomunicații din România, Spania și Portugalia
Digi împrumută peste 167 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelelor de telecomunicații din România, Spania și ...
Digi Communications a semnat trei credite în valoare totală de 167,15 milioane de euro pentru dezvoltarea rețelelor de ...