Rata de ocupare a hotelurilor din Bucureşti a crescut anul trecut de două ori mai mult decât în Praga sau Varşovia

Hotelurile din Bucureşti au înregistrat anul trecut un avans al ratei de ocupare de 4,7%, faţă de anul anterior, o rată de creştere de aproape două ori mai mare decât în Praga sau Varşovia, iar tariful s-a majorat cu 5,8%, în contextul în care industria hotelieră din regiune a atras investiţii importante anul trecut şi păstrează un potenţial mare de creştere, potrivit unui raport publicat luni de firma de consultanţă Cushman & Wakefield.
Economica.net - lun, 20 mart. 2017, 12:50
Rata de ocupare a hotelurilor din Bucureşti a crescut anul trecut de două ori mai mult decât în Praga sau Varşovia

Un număr mai mare de turişti a ales în 2016 destinaţii din Europa centrală şi de est, astfel că rata de ocupare a revenit sau chiar a depăşit nivelurile de dinaintea crizei, ajungând la o medie de 72%, faţă de 69% în perioada crizei. Bucureştiul a avut o rată de creştere a ratei de ocupare aproape dublă faţă de alte capitale din regiune, consideră un broker senior din cadrul Cushman & Wakefield, Marius Grigorică.

„Industria hotelieră din România beneficiază în prezent de fundamente pozitive şi de un potenţial de creştere semnificativ. Principalii indicatori din Bucureşti, nu doar că au avut o dinamică pozitivă, dar au înregistrat şi creşteri aproape duble ca procent faţă de alte capitale precum Praga şi Varşovia. Astfel, în 2016 rata de ocupare hotelieră în Bucureşti a crescut cu 4,7% faţă de anul precedent, iar tariful mediu pe cameră a înregistrat o creştere de 5,8%”, a declarat Marius Grigorică.

În Bratislava a fost înregistrat cel mai mare ritm a creşterii ratei de ocupare în 2016, de 10,2%, urmată de Sofia cu 6,3%, Bucureşti (4,7%), Varşovia (2,8%), Budapesta (2,7%), Viena (2,5%) şi Praga (2,4%).

Pe măsură ce costul călătoriilor în regiune a avansat, iar tarifele camerelor de hotel s-au majorat, profiturile au fost şi ele în creştere. Tariful mediu pe cameră a crescut de la 73,6 euro pe zi în 2015 la 76,6 euro în 2016.

Cea mai mare creştere a tarifelor a înregistrat-o Bratislava (9,5%), urmată de Budapesta (6,1%), Bucureşti şi Sofia (5,8%), Praga (3,4%), Varşovia (3,1%) şi Viena (minus 2,1%).

Volumul de investiţii în industria hotelieră, la nivelul Europei centrale şi de est, a crescut cu 66% în 2016, faţă de anul anterior, până la 1,2 miliarde euro, dar singura creştere a fost înregistrată în Austria. Astfel, din totalul de 1,2 miliarde euro investiţi anul trecut, Austria a avut cea mai mare parte, cu aproape 800 de milioane de euro tranzacţionaţi, reprezentând 67% din volumul total de investiţii.

În alte pieţe din Europa Centrală şi de Est, volumul a fost mai scăzut decât în 2015, Polonia înregistrând cel mai mare declin, cu mai mult de jumătate din volumul de investiţii precedent.

„Republica Cehă a atras 18% din totalul investiţiilor din Europa centrală şi de est. Cele mai multe investiţii au avut loc la Praga, unde s-au realizat şapte tranzacţii, incluzând Old Town Hilton, Park Hotel şi Chopin Hotel”, se arată în raport.

Consultanţii aşteaptă în 2017 o suplimentare de 4.000 de camere în capitalele din Europa centrală şi de est. Pieţele cu cele mai mari perspective de dezvoltare sunt considerate Varşovia şi Budapesta.

„Praga reprezintă o excepţie, având un stoc limitat de hoteluri în curs de dezvoltare, din cauza constrângerilor urbanistice şi a numărului scăzut de terenuri disponibile, potrivite pentru dezvoltarea de hoteluri”, se arată în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...