Reacţie la Supeco. Kaufland a făcut noaptea albă

În noaptea de 24 spre 25 septembrie, retailerul german Kaufland a ţinut magazinul din Râmnicul Vâlcea deschis. Aceasta în contextul în care, astăzi, la 7:30, francezii de la Carrefour au inaugurat primul magazin Supeco din România, al cărui concept presupune preţuri de discounter şi posibilitatea de a cumpăra angros sau cu amănuntul.
Alina Stanciu - joi, 25 sept. 2014, 06:48
Reacţie la Supeco. Kaufland a făcut noaptea albă

Anunţurile referitoare la inaugurarea primului magazin Supeco din România care au umplut tot oraşul Rm Vâlcea au fost dublate zilele trecute de afişele retailerului concurent Kaufland care îşi chema cumpărătorii la cumpărături toată noaptea. „Magazinul din Rm Vâlcea a fost deschis toată noaptea trecută (24 spre 25 septembrie n.red). Acum, campania s-a terminat. Este vorba despre o campanie promoţională. Există o noapte din aceasta pentru fiecare magazin Kaufland. La noi a fost noaptea trecută”, ne-a declarat un angajat al magazinului.

Campania celor de la Kaufland din Rm Vâlcea vine în contextul în care, azi de dimineaţă la ora 7:30, s-a deschis primul magazin Supeco al francezilor Carrefour, un concurent direct al Kaufland din punct de vedere al politicii de preţ.

Supeco este un hibrid între magazinele tip discounter gen Lidl (care aparţine aceluiaşi grup cu Kaufland) Penny sau XXL Mega Discount şi cele cash and carry precum Selgros sau Metro şi comercializează produse atât engros, cât şi cu amănuntul. „Supeco este un nou format de magazin care îşi propune să ofere consumatorilor preţuri mici, cu focus pe categoria de produse proaspete şi de larg consum, având o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 1500 şi 2000 mp.”, se arată în anunţurile de angajare pe care Carrefour le-a publicat deja pentru magazinele din România.

Citeşte şi Zi importantă pentru piaţa de retail. Carrefour lansează astăzi conceptul Supeco

Te-ar mai putea interesa și
AMOFM: Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale anului
AMOFM: Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale anului
Un număr de 7.521 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) în primele patru luni ale anului, dintre care 3.792 sunt de......
BYD va aduce un prim hibrid propriu în Europa. Prețul va fi apropiat de cel al mașinilor cu motoare termice
BYD va aduce un prim hibrid propriu în Europa. Prețul va fi apropiat de cel al mașinilor cu motoare termice
Încurajați de avansul rapid al vânzărilor de modele electrice, chinezii de la BYD și-au propus să aducă în Europa ...
Oil Terminal, profit în creștere cu 21% în primul trimestru
Oil Terminal, profit în creștere cu 21% în primul trimestru
Oil Terminal a obţinut, în primul trimestru din 2024, un profit net de 28,43 milioane lei, cu 21,5% mai mare faţă de ...
Afacerile Electromagnetica au scăzut la jumătate
Afacerile Electromagnetica au scăzut la jumătate
Electromagnetica a realizat în primul trimestru din 2024 o cifră de afaceri de 27,2 milioane lei, cu 49% mai mică comparativ ...