Importuri record de energie electrică ale Ucrainei, azi, inclusiv din România

Importurile de electricitate ale Ucrainei din cinci ţări europene, printre care se numără şi România, ar urma să atingă luni o valoare record, după ce ţara vecină a raportat pagube semnificative la infrastructura energetică, ca urmare a atacurilor ruseşti, a informat Ministerul ucrainean al Energiei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 13 mai 2024, 12:27
Importuri record de energie electrică ale Ucrainei, azi, inclusiv din România

Importurile de electricitate ale Ucrainei sunt aşteptate să urce luni până la 19.484 Megawaţi oră (MWh), devansând precedentul record de 18.649 Megawaţi oră (MWh) stabilit la finele lunii martie, după primul val de atacuri ruseşti asupra sectorului energetic ucrainean.

„Sistemul energetic s-a confruntat cu un deficit semnificativ de electricitate pentru cea mai mare parte a zilei. Această situaţie este rezultatul pagubelor de amploare provocate centralelor ucrainene, ceea ce înseamnă că nu pot produce la fel de multă electricitate ca şi înainte de atacuri”, a informat operatorul naţional de reţea din Ucraina, Ukrenergo, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Ministerul ucrainean al Energiei a precizat că, în condiţiile în care se confruntă cu un deficit semnificativ în sistemul energetic, intenţionează să importe luni energie electrică din România, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova.

Operatorul de reţea Ukrenergo a adăugat că asistenţa de urgenţă din Uniunea Europeană a început deja să fie furnizată încă de la miezul nopţii şi pe parcusul dimineţii, adăugând că întreruperi în aprovizionarea cu electricitate a consumatorilor industriali sunt aşteptate în cursul serii. „Restricţionarea consumului este o măsură necesară pentru a menţine stabilitatea sistemului energetic după cel de-al cincilea atac cu rachete asupra centralelor din acest an”, a anunţat operatorul.

Atacurile ruseşti cu rachete şi drone asupra sectorului energetic ucrainean s-au intensificat începând din luna martie, astfel că autorităţile ucrainene au fost forţate să impună întreruperi de urgenţă în furnizarea energiei electrice în mai multe regiuni. Aceste atacuri au provocat sectorului pagube în valoare de peste un miliard de dolari, a estimat ministrul ucrainean al Energiei, Gherman Galuşcenko.

Termocentralele şi hidrocentralele precum şi sistemul de transport al energiei au fost vizate de cea mai mare parte a loviturilor ruseşti, astfel că ţara vecină a pierdut aproximativ 80% din capacităţile termocentralelor şi a devenit din ce în ce mai dependentă de centralele nucleare, care produc aproximativ 50% din electricitatea din Ucraina.

Uniunea Europeană şi Ucraina şi-au legat reţelele de electricitate în luna martie 2022, la scurt timp după ce a început invazia rusească, ceea ce îi permite Ucrainei să primească electricitate în regim de urgenţă din Europa, în cazul în care atacurile militare provoacă pagube facilităţilor ucrainene.

Te-ar mai putea interesa și
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
Trecerea Carrefour România de sub acționariatul francez sub acționariat românesc, în urma preluării de către Dedeman, înseamnă și desprinderea treptată a companiei de o serie de sisteme,......
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Cele 13 trenuri noi de la Alstom, cumpărare de Metrorex pentru a fi operate pe Magistrala 5 de metrou, încă nu sunt în ...
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri ...
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...