Reprezentanţii FMI susţin o conferinţă de presă la finalul vizitei în România

Jaewoo Lee, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, şi Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI în România, organizează vineri o conferinţă de presă, prilejuită de finalul vizitei la Bucureşti a experţilor instituţiei financiare internaţionale.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 06:01
Reprezentanţii FMI susţin o conferinţă de presă la finalul vizitei în România

Reprezentanţii FMI s-au aflat în România pentru consultările anuale pe marginea Articolului IV din Statul instituţiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri aeriene ruse provoacă poluare cu ulei vegetal în Marea Neagră, acuză Ucraina
Atacuri aeriene ruse provoacă poluare cu ulei vegetal în Marea Neagră, acuză Ucraina
Atacuri aeriene ruse asupra portului Odesa din sudul Ucrainei au provocat poluare cu ulei de floarea-soarelui pe coasta Mării Negre, ucigând viaţa marină, a observat miercuri AFP, potrivit......
Autoritățile bosniace au anulat parțial rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Srpska
Autoritățile bosniace au anulat parțial rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Srpska
Comisia Electorală din Bosnia a anulat parţial, miercuri, rezultatele alegerilor prezidenţiale din Republica Srpska (RS, ...
Hidroelectrica va cumpăra o hidrocentrală cu pompaj nouă de 300 MW, pe care o construiește un cunoscut om de afaceri din România
Hidroelectrica va cumpăra o hidrocentrală cu pompaj nouă de 300 MW, pe care o construiește un cunoscut om de afaceri ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, cere acordul acționarilor să cumpere hidrocentrala ...
Secetă în Iran. Rezervoarele care alimntează capitala Teheran sunt aproape goale, în ciuda ploilor sporadice din această iarnă
Secetă în Iran. Rezervoarele care alimntează capitala Teheran sunt aproape goale, în ciuda ploilor sporadice din această ...
Unul dintre principalele rezervoare care alimentează capitala iraniană rămâne în mare parte gol, în pofida ploilor ...