Reuters: Leul s-a apreciat după ce Standard & Poor’s a îmbunătăţit ratingul atribuit României

Leul românesc s-a apreciat semnificativ vineri după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a dat înapoi ţării ratingul din categoria investment grade, recomandat pentru investiţii, recunoscând îmbunătăţirea balanţei externe, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 14:45
Reuters: Leul s-a apreciat după ce Standard & Poor's a îmbunătăţit ratingul atribuit României

Vineri, Standard & Poor’s a îmbunătăţit ratingul atribuit României, la ‘BBB minus’ de la ‘BB plus’, pe fondul creşterii economice şi al menţinerii disciplinei fiscale din partea Guvernului. Este ultima din cele trei mari agenţii de evaluare financiară care revizuiesc în creştere ratingul României dar, cum decizia era aşteptată, impactul asupra pieţelor locale a fost limitat.

Moneda naţională s-a apreciat vineri în raport cu euro, până la un curs de 4,4275 lei/euro, în scădere cu 0,74 bani (0,17%) faţă de cotaţia de joi, de 4,4349 lei/euro, potrivit datelor anunţate de Banca Naţională a României.

Este cel mai bun curs pentru leu în raport cu euro din data de 2 septembrie 2013 (opt luni şi jumătate), când cursul anunţat de BNR a fost de 4,4221 lei/euro.

‘Pieţele au recunoscut mult mai devreme reechilibrarea solidă a economiei României şi, prin urmare, decizia era într-o anumită măsură aşteptată. Totuşi, estimările sugerează că încă există potenţial pentru scăderea randamentelor obligaţiunilor guvernamentale’, a declarat un analist al BCR, principala bancă din România.

Randamentele bondurilor României pe cinci ani erau neschimbate vineri faţă de nivelul de 4,07% înregistrat joi. Dar randamentele au scăzut semnificativ joi după ce datele Eurostat au anunţat o creştere economică peste aşteptări în Europa Centrală şi de Est.

‘Creşterea solidă este, totuşi, contracarată de dezinflaţia din regiune şi politica monetară va deveni probabil mai relaxată în următoarele luni, mai ales că aşteptăm acum ca BCE să reducă rata dobânzii cheie luna viitoare şi să adopte noi măsuri pentru stimularea creditării’, a declarat analistul Simon Quijano-Evans de la Commerzbank.

Fondul Monetar Internaţional estimează că, în acest an, România va înregistra o creştere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...