Românii vor accepta destul de greu ideea de a fi racordaţi la reţeaua de gaze cu preţuri mai mari – expert

Tarifele la gaze vor creşte dacă reţeaua de distribuţie va fi dezvoltată astfel încât întreaga ţară să fie racordată la sistemul de gaze, iar acest lucru va fi greu de acceptat pentru populaţie, a declarat, miercuri, Otilia Nuţu, specialist în energie în cadrul Expert Forum, cu ocazia unei dezbateri pe tema gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 29 aug. 2018, 10:41
Românii vor accepta destul de greu ideea de a fi racordaţi la reţeaua de gaze cu preţuri mai mari  - expert

„Va fi destul de greu de acceptat pentru public ideea că va trebui să crească tarifele de distribuţie pentru a asigura pe termen lung racordarea întregii ţări la reţeaua de gaze. Şi nici nu ştim dacă ne dorim asta, adică trebuie să ne gândim pe termen foarte lung dacă vrem să asigurăm înlocuirea combustibilului folosit acum în gospodării cu gaze sau cu energie electrică. Trebuie făcută o analiză foarte serioasă în acest sens, nu să aruncăm aşa, în piaţă, nişte ipoteze care sunt foarte greu de susţinut”, a spus ea.

Nuţu a amintit că România nu are nici în acest moment o strategie energetică naţională, deşi autorităţile se chinuiesc să facă acest lucru de zece ani.

„În plus, există o încercare foarte stângace în legislaţia actuală de a forţa cumva rămânerea unei cantităţi de gaze pe piaţa românească, prin acea obligativitate de tranzacţionare a 50% din producţie pe bursa de gaze românească. Însă această formulă, după părerea mea, nu rezolvă nimic, adică nu înseamnă că gazul va rămâne în ţară, pentru că un furnizor străin poate foarte bine să îşi facă o firmă în România, să cumpere gaze pe bursă şi apoi să exporte, e foarte simplu”, a mai spus Nuţu.

Pe de altă parte, producătorii de gaze din România pot încheia contracte cu consumatori mari din Ungaria, spre exemplu, fără a încălca acest articol, întrucât tranzacţia nu se realizează pe piaţa angro, a completat ea.

Operatorii din Marea Neagră ar putea lua în acest an decizia de a investi în perimetrele offshore, însă aşteaptă finalizarea cadrului legislativ.

La începutul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

„Considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilităţii şi predictibilităţii pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector şi pentru evitarea potenţialelor efecte negative. Totodată, apreciem că prevederile legii supuse reexaminării ar trebui să cuprindă dispoziţii clare, lipsite de echivoc şi cu perspectivă durabilă, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar dezvoltării parteneriatului stat-investitori, în sensul asigurării predictibilităţii necesare, iar economia românească să beneficieze pe termen lung de pe urma exploatării resurselor naturale din perimetrul Mării Negre”, se arată în cererea de reexaminare.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...