Rompetrol Well Services a înregistrat pierderi de 4,1 milioane de lei în primele nouă luni ale anului

Compania de servicii la sondă Rompetrol Well Services a consemnat în primele nouă luni ale anului pierderi nete de aproape 4,1 milioane de lei, faţă de rezultatul negativ de 1,4 milioane de lei înregistrat în perioada similară a anului trecut.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 08:46
Rompetrol Well Services a înregistrat pierderi de 4,1 milioane de lei în primele nouă luni ale anului

Potrivit unui comunicat al companiei remis, luni, Bursei de Valori Bucureşti, pierderile din al treilea trimestru au fost de circa 1,07 milioane de lei, faţă de un profit net de 389.914 lei în perioada iulie-septembrie 2015.

‘Activitatea operaţională a companiei a fost în mod real afectată de contextul economic global în industria de petrol şi gaze, factorul determinant fiind scăderea drastică a preţului petrolului brut. Efectele scăderii preţului petrolului – amânarea proiectelor importante de explorare şi producţie a hidrocarburilor, convenţionale sau neconvenţionale, reducerea investiţiilor, diminuarea severă a cererii pentru servicii la sondă – s-au resimţit din plin şi în pieţele pe care este activă compania. Prăbuşirea preţului barilului de petrol a generat efecte în lanţ, principalii operatori petrolieri reducându-şi semnificativ bugetele operaţionale şi de investiţii’, au arătat reprezentanţii companiei.

Rezultatul EBIT a fost de asemenea negativ la nouă luni, înregistrându-se pierderi de 5,47 milioane de lei, faţă de pierderile de 2,69 milioane de lei din aceeaşi perioadă din 2015.

‘În primele nouă luni ale anului 2016, toate angajamentele companiei au fost gestionate în condiţii de echilibru financiar cu asigurarea tuturor disponibilităţilor de cash pentru achitarea integrală şi în termen a drepturilor salariale, a datoriilor bugetare. Lichiditatea la vedere oferă posibilitatea de finanţare integrală din surse proprii pentru capitalul de lucru. Derularea contractelor cu clienţii şi furnizorii tradiţionali au oferit continuitate activităţii încercând ca prin programele de monitorizare strictă a costurilor să se diminueze scăderea accentuată a veniturilor din activitatea de bază, urmare cererii scăzute de servicii de sondă’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...