Roşia Montană trece în curtea lui Şova. Statul a făcut o nouă companie

Guvernul a înfiinţat societatea “Minvest Roşia Montană” SA, compania care se va ocupa exclusiv de exploatarea aurului de la Roşia Montană. Compania este în subordinea ministrului delegat pentru mari proiecte, Dan Şova de la PSD.
Economica.net - mie, 29 mai 2013, 09:47
Roşia Montană trece în curtea lui Şova. Statul a făcut o nouă companie

Hotărârea prin care Guvernul a înfiinţat firma “Minvest Roşia Montană”, prin reorganizarea companiei Minvest a apărut în Monitorul Oficial de astăzi. Noua societate preia practic participaţia statului român la compania mixtă Roşia Montană Gold Corporation SA (RMGC), compania care ar urma să exploateze zăcământul de aur de la Roşia Montană. Până acum, statul era reprezentat în RMGC SA prin compania Minvest Deva. Cota statului în proiect este de 19,3%.

Odată cu noul act normativ, proiectul aurifer de la Roşia Montană intră în ograda PSD. Dacă Minvest era o companie aflată în subordinea Ministerului Economiei, condus de liberalul Varujan Vosganian, noua companie intră, explicit, în administrarea Departamentului pentru Infrastructură şi Investiţii Străine, condus de ministrul delegat Dan Şova.

Proiectul Roşia Montană a început în 1997, însă în 16 ani nu a evoluat prea mult. Deţinătorul licenţei de exploatare, compania canadiană Gabriel Resources, a făcut toate diligenţele necesare pentru a putea începe exploatarea resurselor însă îi mai trebuie avizul de mediu, procedură care s-a blocat de ani de zile.

La Roşia Montană există rezerve estimate de circa 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Investiţiile pe care RMGC este pregătită să le deruleze sunt de 2 miliarde de euro, doar într-o primă fază. De asemenea, se estimează crearea a 2.500 de locuri de munca.

RMGC este reprezentată în România de firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Petersen (NNDKP),   firmă la care mama adoptivă a lui Dan Şova, Ana Diculescu-Şova, este senior partener.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc......
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum ...
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei ...
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva ...