Guvernul a aprobat prin OUG cadrul legal de acordare a salariului minim diferenţiat – surse Agerpres

Guvernul a aprobat, vineri, ordonanţa de urgenţă ce modifică o serie de prevederi din Codul Muncii, în sensul în care se va putea stabili salariul minim brut diferenţiat pe categorii de angajaţi, iar femeile pot opta pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), transmis vineri Agerpres.
Economica.net - vin, 09 nov. 2018, 11:34
Guvernul a aprobat prin OUG cadrul legal de acordare a salariului minim diferenţiat - surse Agerpres

Astfel, prin ordonanţa de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003 şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, s-a creat cadrul legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă.

„Prin Hotărâre de Guvern, se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, precizează ministerul de resort.

Totodată, o altă modificare adusă Legii 53/2003, oferă posibilitatea femeilor de a opta, în scris, pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/ 2018.

În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.

Potrivit sursei citate, prin modificările aduse Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, persoanele care au absolvit învăţământul primar, aflate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), dar şi alte categorii de persoane vor avea acces la programe de formare prin ucenicie, de nivel 1 (cunoştinţe generale şi aptitudini de bază).

Ministerul de resort menţionează faptul că scopul măsurii este reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă la nivel naţional şi îmbunătăţirea cunoştinţelor, aptitudinilor şi competenţelor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. În acest fel, se vor putea înscrie la cursuri şi persoane cu studii primare.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...