Şeful BVB: Zeci de companii româneşti bune se pot lista la Bursa din Bucureşti prin oferte de acţiuni

Directorul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Ludwik Sobolewski, are susţinerea unor „persoane influente", care vor ca România să aibă o piaţă de capital puternică, potrivit declaraţiilor sale pentru pentru ECONOMICA.NET. Sobolewski crede că mai multe zeci de companii private vor fi gata să lanseze oferte publice iniţiale de vânzare de acţiuni (IPO) în vederea listării la Bursă.
Adrian N. Ionescu - mar, 10 dec. 2013, 22:04
Şeful BVB: Zeci de companii româneşti bune se pot lista la Bursa din Bucureşti prin oferte de acţiuni

„Zeci de companii bune ar putea fi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), prin IPO, după o pregătire corespunzătoare. Este de asemeni important, pentru performanţa lor (a acţiunilor lor la bursă, n.r.), să facem schimbările pe care le plănuim, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, pentru ECONOMICA.NET.

La sfârşitul lunii ianuarie un grup de lucru îşi va prezenta raportul privind măsurile care trebuie luate pentru dezvoltarea Bursei. Grupul este special constituit în acest scop la BVB, cu specialişti din mediul de afaceri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi dintre participanţii la piaţa de capital.

Raportul va prezenta, la sfârşitul lunii viitoare, cele mai importante măsuri concrete de depăşire a obstacolelor care stau încă în faţa dezvoltării Bursei.

„Nu este nevoie să dăm acum mai multe detalii despre celelalte decizii pe care le vom lua. În legătură cu barierele legate de reglementări, un grup de lucru va prezenta un raport cândva la sfârşitul lunii ianuarie. Raportul va prevedea concret de ce este nevoie. Din grup fac parte oameni din AOAR, asociaţia condusă de dl. Florin Pogonaru, din ASF, din instituţii financiare şi din BVB„, a mai spus Ludwik Sobolewski.

O parte din măsuri sunt deja cunoscute.

Printre modificările deja anunţate se numără: prelungirea programului zilnic de tranzacţionare, cu introducerea unei noi structuri a sesiunii, cu o fază în care se vor putea face tranzacţii la preţ fix; – condiţii mai bune de activitate pentru formatorii de piaţă care acţionează ca furnizori de lichiditate (market makeri). Aceste măsuri vor intra în vigoare încă de la 3 ianuarie.

Structura investitorilor activi la Bursă va fi investigată prin sondaje de două ori pe an.

Şeful BVB nu este îngrijorat de eventualitatea că se va opri seria listărilor marilor companii de stat prin oferte publice de vânzare de acţiuni (IPO), în cazul ar slăbi presiunile exercitate în acest sens de FMI asupra Guvernului. (Marile listări ale Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica şi altele sunt promise de peste 10 ani.)

Pe Sobolewski nu-l îngrijorează nici faptul că nici un înalt oficial al Guvernului nu s-a arătat interesat, de la numirea sa, de astă vară, încoace, de felul în care ar putea colabora cu noul director al BVB, pentru a face din Bursă unul din motoarele economiei şi un finanţator principal al acesteia.

„Am fost şi sunt în contact cu mai multe persoane influente, fără de a căror susţinere nu aş fi avut această întâlnire cu dumneavoastră aici (la sediul BVB, n.r). Sunt încrezător că planul IPO-urilor companiilor de stat va continua. Cred că Guvernul este interesat ca România are nevoie de o piaţă de capital puternică şi de o bursă puternică”, a mai spus Ludwik Sobolewski, jurnalistului de la ECONOMICA.NET.

Ludwik Sobolewski este liderul care a scos din anonimat Bursa din Varşovia.

A făcut din aceasta o putere regională, în timpul celor şapte ani cât a condus-o, din 2006 până la începutul acestui an. Bursa din Varşovia a întrecut adeseori şi bursa din Londra la capitolul listări şi a stârnit invidia bursei din Viena, principala sa competitoare.

Te-ar mai putea interesa și
România va primi 6 miliarde de euro pentru a atenua impactul viitoarei taxe pe carbon în prețul gazelor și al carburanților auto. Ce trebuie să facă autoritățile ca să luăm banii
România va primi 6 miliarde de euro pentru a atenua impactul viitoarei taxe pe carbon în prețul gazelor și al carburanților ...
România va fi unul dintre cei mai mari beneficiari ai Fondului Social pentru Climă, ceea ce va crea o oportunitate semnificativă de a reduce rata sărăciei energetice la nivel național. Astfel,......
Primele zboruri din spaţiul Schengen aterizează duminică pe aeroportul Henri Coandă între orele 00:05-01:00
Primele zboruri din spaţiul Schengen aterizează duminică pe aeroportul Henri Coandă între orele 00:05-01:00
Primele zboruri din spaţiul Schengen care vor ateriza duminică pe aeroportul Henri Coandă vor fi cele care vin de la Paris, ...
Autostrada Transilvania: Turcii de la Ozaltin, declarați câștigători ai contractului pentru viaductele de 3,2 kilometri
Autostrada Transilvania: Turcii de la Ozaltin, declarați câștigători ai contractului pentru viaductele de 3,2 kilometri
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul contractului pentru construcția ...
Proiectul românesc Zesh securizează 500.000 USD în primele etape de finanţare
Proiectul românesc Zesh securizează 500.000 USD în primele etape de finanţare
Echipa Zesh, condusă de sătmărean Marius Martocsan, a reușit să atragă până în acest moment fonduri în valoare ...