Şeful Oficiului European de Luptă Antifraudă: România ar putea adera la spaţiul Schengen, sper ca decizia să fie luată curând

Şeful Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Giovanni Kessler, a declarat, miercuri, cu ocazia unei întâlniri de lucru organizate în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, că România are parametrii necesari pentru a adera la Spaţiul Schengen, dar că o decizie în acest sens este una strict politică, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 21 sept. 2016, 19:33
Şeful Oficiului European de Luptă Antifraudă: România ar putea adera la spaţiul Schengen, sper ca decizia să fie luată curând

‘Părerea Comisiei Europene, a OLAF-ului şi a mea personal, care este şi mai puternică după vizita de azi, este că da, România ar putea adera la spaţiul Shengen. UE e mai complexă decât Comisia Europeană, care este un for tehnic. Până la urmă, decizia este la nivelul politicului şi sper ca această decizie să fie luată cât de curând’, a declarat Giovanni Kessler.

Demnitarul a apreciat că vămile române sunt parteneri de încredere pentru OLAF, mai ales când vine vorba de traficul de ţigări, fenomen care are efecte negative atât asupra României, cât şi asupra Uniunii Europene.

‘Operaţiunea care are loc în aceste zile arată că România are capacitatea de a rezolva această problemă şi de aduce diferite ţări din regiune împreună, pentru a lupta împotriva traficului de ţigări. (…) În ceea ce priveşte corupţia, nu am capacitatea de a evalua situaţia corupţiei cu privire la vămile româneşti sau alt serviciu vamal. Ştim că mai există corupţie în mai toate instituţiile publice şi serviciile vamale din Europa în general, dar suntem dedicaţi şi lucrăm ca să nu lăsăm loc la acte de corupţie în niciun serviciu vamal şi în nicio instituţie publică’, a afirmat Kessler.

La rândul său, Dorel Fronea, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală şi coordonator al autorităţii vamale, a subliniat că în această perioadă combaterea traficului cu ţigarete este principalul obiectiv al vămilor româneşti.

‘Vrem o mai bună colaborare transfrontalieră. În perioada următoare vor fi întâlniri cu conducerile vămilor din Serbia, Polonia, Finlanda, Germania şi Suedia. Încercăm să facem demersuri pentru a arăta că putem fi un parteneriat de încredere în colaborarea transfrontalieră. Mă bazez pe parteneriatul cu Republica Moldova, cu Ucraina şi OLAF şi întâlnirea de azi trebuie să fie un exemplu de bună practică pentru toate statele. Vom face toate demersurile pentru a transforma România în principalul pilon de stabilitate frontalieră în zonă’, a spus Dorel Fronea.

Şeful Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Giovanni Kessler, a avut miercuri, la Albiţa, o întâlnire de lucru cu autorităţi vamale din din România, Ucraina şi Republica Moldova, scopul reuniunii fiind cooperarea transfrontalieră în scopul prevenirii şi combaterii traficului ilicit la frontierele externe ale Uniunii Europene.

Delegaţia română a fost condusă de Dorel Fronea, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală şi coordonator al autorităţii vamale.

OLAF este instituţia care investighează frauda împotriva bugetului Uniunii Europene, a corupţiei şi a abaterilor grave în cadrul instituţiilor europene şi dezvoltă politica antifraudă pentru Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași (ATB) vrea să își crească productivitatea cu 25% până în 2030 cu ajutorul accelerării procesului de digitalizare, anunță un comunicat de presă. Producătorul de......
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență ...
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig ...
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...