Senat: Marii comercianţi, obligaţi să vândă carne, fructe şi legume în proporţie de minimum 51% din producţia românească

Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care marii comercianţi sunt obligaţi să vândă carne, fructe şi legume în proporţie de minimum 51% din producţia românească.
Economica.net - mar, 06 oct. 2015, 11:31
Senat: Marii comercianţi, obligaţi să vândă carne, fructe şi legume în proporţie de minimum 51% din producţia românească

Propunerea pentru completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care îl are ca iniţiator pe social-democratul Ovidiu Donţu, a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 76 de voturi ‘pentru’ şi patru abţineri.

În expunerea de motive, Donţu a subliniat că proiectul său are ca scop asigurarea accesului facil al producătorilor naţionali pe piaţa de desfacere reprezentată de comercianţii cash&carry, scrie Agerpres.

‘Persoanele juridice autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare au obligaţia ca pentru carne, legume şi fructe să achiziţioneze aceste produse, în proporţie de cel puţin 51%, corespunzător fiecărei categorii, provenite din lanţul alimentar scurt aşa cum este definit în Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene. În lunile de iarnă (decembrie-februarie), în magazinele menţionate, legumele şi fructele din import să reprezinte maxim 70% din ofertă, pe fiecare categorie. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenţei’, se arată în raportul favorabil al Comisiei economice, însuşit de plenul Senatului.

Lanţul alimentar scurt reprezintă, potrivit raportului Comisiei economice, ‘un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători şi consumatori’.

Măsurile vor intra în vigoare după şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau prinse inițial în PNRR
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau ...
Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia Europeană......
Strategia de securitate a SUA. Kaja Kallas spune că Wahingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei
Strategia de securitate a SUA. Kaja Kallas spune că Wahingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei
Statele Unite ale Americii rămân "cel mai mare aliat" al Uniunii Europene, a afirmat sâmbătă şefa politicii externe ...
ANPC a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în perioada 2 – 5 decembrie. Ce nereguli au fost depistate
ANPC a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în perioada 2 – ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancţiuni de aproximativ 4,23 de milioane de lei, ...
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor la energie
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor ...
Comisia Europeană va încerca să accelereze construcţia reţelelor electrice transfrontaliere, avertizând că anii de ...