Senatul a aprobat dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege privind Roşia Montană

Senatorii vor dezbate în procedură de urgenţă proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.
Economica.net - lun, 09 sept. 2013, 15:07
Senatul a aprobat dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege privind Roşia Montană

Senatorii au aprobat, cu 91 de voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi o abţinere, dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu declara, luni, că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca proiectul de lege privind Roşia Montană să intre în procedură de urgenţă în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Dumitrescu a declarat că la nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ.

Ulterior, proiectul va fi intra în dezbaterea şi votul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.

Te-ar mai putea interesa și
“Regele eolienelor” vinde italienilor de la Alerion fima care dezvoltă un parc eolian de 108 MW în Dobrogea
“Regele eolienelor” vinde italienilor de la Alerion fima care dezvoltă un parc eolian de 108 MW în Dobrogea
Emmanuel Muntmark, cel mai mare dezvoltator de proiecte eoliene din România, a vândut partenerilor săi de la Alerion restul acțiunilor pe care le mai deținea la o firmă care dezvoltă un parc......
Bogdan Putinică, Microsoft România: Pentru salarii mai mari este nevoie de competențe digitale. Este responsabilitatea Guvernului și a politicienilor să ducă țara înainte
Bogdan Putinică, Microsoft România: Pentru salarii mai mari este nevoie de competențe digitale. Este responsabilitatea ...
Transformarea digitală are un impact pozitiv asupra economiilor, iar un nivel crescut de competențe digitale în rândul ...
Românii nu au uitat exclusivismul: 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce și șapte Aston Martin înmatriculate în primele patru luni din 2024
Românii nu au uitat exclusivismul: 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce și șapte Aston Martin înmatriculate în primele patru luni ...
Creșterea prețurilor și tensiunile internaționale nu au afectat apetitul românilor pentru mașini exclusiviste. În ...
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult
Radu Burnete, director patronatul Concordia: Deşi veniturile au crescut, cheltuielile statului au crescut și mai mult
Deficitul bugetar nu scade, ci creşte, după primul trimestru al acestui an, ceea ce este îngrijorător, în condiţiile ...