Statul a împrumutat 500 milioane lei pe şase ani, la o dobândă în creştere la 2,65%

Ministerul Finanţelor a vândut luni obligaţiuni de stat în valoare de 500 milioane lei (111 milioane euro), scadente la 19 decembrie 2022, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 2,65%, în creştere faţă de licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 18:22
Statul a împrumutat 500 milioane lei pe şase ani, la o dobândă în creştere la 2,65%

Valoarea anunţată a licitaţiei a fost de 500 milioane lei, iar Ministerul Finanţelor avea disponibile titluri de alte 75 milioane lei pentru sesiunea suplimentară, dar suma atrasă a fost cea anun ţată iniţial.

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit cu 55% mai mult faţă de suma cerută de stat, respectiv 775,4 milioane lei.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,5%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 2,67%, iar cel mediu – de 2,65% pe an, potrivit datelor BNR.

În 26 şi 27 septembrie, la precedenta licitaţie de titluri din aceeaşi serie, cu scandenţa în 29 aprilie 2019, Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 720 milioane de lei, la un randamant mediu de 2,53% pe an.

În octombrie, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute de la bănci 3,5 miliarde lei prin licitaţiile obişnuite de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga 405 milioane lei prin licitaţii suplimentare, sumele fiind semnificativ mai mici faţă de cele programate în lunile anterioare.
Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană acordă un ajutor suplimentar de 125 de milioane de euro pentru Yemen, țară măcinată în ultimii nouă ani de un război civil
Uniunea Europeană acordă un ajutor suplimentar de 125 de milioane de euro pentru Yemen, țară măcinată în ultimii nouă ...
Comisia Europeană a anunţat marţi deblocarea unei noi finanţări de 125 de milioane de euro ca ajutor umanitar pentru Yemen, destinat populaţiei acestei ţări în conflict în faţa......
Lukaşenko a ordonat realizarea unei inspecții surpriză a forțelor nucleare tactice aflate pe teritoriul Belarusului
Lukaşenko a ordonat realizarea unei inspecții surpriză a forțelor nucleare tactice aflate pe teritoriul Belarusului
Armata din Belarus au început marţi o inspecţie surpriză a forţelor nucleare staţionate pe teritoriul ţării, pentru ...
Austria dorește să trimită infractorii extracomunitari condamnați să-și execute pedepsele în Kosovo, după un model deja pus în practică de Danemarca
Austria dorește să trimită infractorii extracomunitari condamnați să-și execute pedepsele în Kosovo, după un model ...
Guvernul de la Viena doreşte ca infractorii extracomunitari condamnaţi în Austria să-şi execute pedepsele în Kosovo, ...
Casa Artelor din Sibiu, un proiect al Muzeului ASTRA, și-a deschis oficial porțile după patru ani de lucrări de renovare
Casa Artelor din Sibiu, un proiect al Muzeului ASTRA, și-a deschis oficial porțile după patru ani de lucrări de renovare
Casa Artelor din Sibiu, un spațiu educațional și de cultură, a fost inaugurată astăzi, 7 mai 2024, la finalul a 4 ani ...