Studiu ING: Românii conduc în topul europenilor care cred că preţurile la case vor creşte

Mai mult de jumătate dintre clienţii intervievaţi într-un studiu ING Bank se aşteaptă ca preţul caselor să crească în următoarele 12 luni, la nivel european. România conduce clasamentul, cu 72% dintre respondenţi considerând că preţul caselor va creşte în următorul an.
Economica.net - mie, 11 oct. 2017, 12:51
Studiu ING: Românii conduc în topul europenilor care cred că preţurile la case vor creşte

„Cel de-al șaselea studiu anual ING International Survey Homes and Mortgages 2017, care a analizat opiniile europenilor cu privire la prețurile de pe piața locuințelor, indică un procent de 59% care se așteaptă la o creștere a prețurilor în următoarele 12 luni, cu 3 puncte procentuale mai mare față de anul trecut”, anunţă un comunicat al băncii. În cadsrul studiului comandat de bancă au fost ointervievaţi 15.000 de europeni din 15 ţări.

România conduce clasamentul europenilor, cu 72% dintre respondenți care consideră că prețul caselor va crește în următorul an, urmată de Spania (66%) și Cehia (65%). „Clasamentul poate fi explicat prin faptul că cele trei țări au o economie în creștere. Față de studiul realizat anul trecut, numărul românilor care sunt pesimiști în legătură cu evoluția prețurilor a crescut cu 20 de puncte procentuale, cea mai mare creștere dintre țările europene; de menționat însă că aceștia se așteaptă la o creștere ușoară”, explică studiul citat.

Pe de altă parte, în Marea Britanie, procentul celor care cred că prețul caselor va crește s-a diminuat din 2016 cu 13 puncte procentuale, de la 57% la 44%.

ING Bank, comentează însă că, ultimele date ale Fondului Monetar Internațional indică o creștere constantă în unele țări a prețurilor pentru locuințe relativă la venituri, ceea ce înseamnă ca acestea devin mai puțin accesibile. Studiul ING a ajuns la o concluzie similară, unde trei din cinci (61%) europeni cataloghează locuințele ca fiind prea scumpe.

„În timp ce prețurile continuă să crească, consumatorii pot pica în plasa unei false senzații de securitate și pot face un efort financiar mai mare în consecință, pentru a beneficia un preț mai favorabil”, precizează banca. Aceasta foloseşte în sprijinul informaţiilor şi câteva informaţii statitice: două din cinci persoane (41%) care și-au bugetat costurile totale pentru o locuință recunosc că au depășit sau au fost la limita de sus a sumei bugetate inițial. În plus, un sfert (23%) dintre respondenții europeni au cheltuieli de mentenanță sau administrative mult mai mari decât anticipaseră. Nu mai puțin de 20% dintre respondenți se confruntă cu dificultăți în plata ratei sau chiriei la casă.

În consecință, multe persoane pot rămâne fără venituri disponibile pentru alte cheltuieli sau economii. Doar 29% dintre europeni pot să declare că piața locuințelor din țara lor este pe drumul cel bun, în timp ce 45% sunt în dezacord. „Europenii vâd întregul proces de a-și căuta o casă destul de scump; mulți dintre ei au ajuns cu cheltuielile la limita de sus sau le-au depășit iar unii au costuri recurente acum mult mai mari decât au estimat. În consecință, mulți resimt dificultățile de a plăti rata sau chiria la casă în fiecare lună”, a declarat Nathalie Spencer, specialist comportamental ING.

Cu toate acestea, tot mai mulţi europeni aleargăî să îşi facă rate noi pentru a mai cumpăra o casă.
Studiul ING International Survey Homes and Mortgages 2017a fost realizat de Ipsos printr-un chestionar aplicat online. Au fost chestionați cetățeni din 15 țări: Austria, Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Marea Britanie, Australia și Statele Unite ale Americii. Chestionarul a fost aplicat în perioada 2 – 22 iunie 2017.

Studiul ING International Survey este realizat de câteva ori pe an de ING eZonomics și vizează aspecte legate de finanțe personale și stil de viață – combinând concepte legate de educația financiară, finanțe personale și economie comportamentală pentru a genera recurent informații practice referitoare la modul în care oamenii își gestionează banii și cum acest lucru le impactează viața.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...