Teodorovici spune că în şedinţa de Guvern de joi se dă o nouă OUG pentru concediile medicale

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern de mâine (n.r. joi) va fi adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă care să rezolve problemele legate de concediile medicale, inclusiv cele maternale.
Economica.net - mie, 21 feb. 2018, 13:52
Teodorovici spune că în şedinţa de Guvern de joi se dă o nouă OUG pentru concediile medicale

„Mâine e joi. Actul normativ, mâine”, a spus Teodorovici, întrebat dacă se va adopta în şedinţa de joi o ordonanţă în acest sens.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, de această dată care să corecteze „defecţiunile” din legea salarizării legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale. Dăncilă a spus că principalele elemente ale legii salarizării au fost îndeplinite.

„În următoarea şedinţă vom avea încă o ordonanţă să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale, acolo unde avem deficienţe”, a declarat Dăncilă.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Persoanele aflate în concediu maternal ar putea să plătească în prezent contribuţii mai mari din cauza ultimelor modificări legislative, dar instituţiile implicate discută şi vor găsi o soluţie pentru aceste cazuri, declara în 13 februarie şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după discuţiile din Comisia de buget finanţe din Senat.

Ministrul a dat asigurări că vor fi luate măsuri astfel încât nimeni să nu piardă în urma aplicării modificărilor legislative prin plata contribuţiilor sociale.

„Important este ca oamenii să nu piardă. Asta este cel mai important. Noi,ca principiu, de la asta plecăm. După care, va fi decisă forma de act normativ care trebuie adoptată în acest sens”, a spus ministrul.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară era de 3.131 de lei.

Însă, în ianuarie, 2018, a crescut atât salariul mediu brut pe ţară (la 4.162 de lei), cât si procentul care se aplică, suma CAS fiind de 364 lei (25% x 35% x salariu mediu brut pe ţară).

După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimina plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale în primul trimestru din acest an, potrivit datelor prezentate azi de......
În principalele zone turistice din Italia sunt luate măsuri împotriva supraaglomerării
În principalele zone turistice din Italia sunt luate măsuri împotriva supraaglomerării
Veneţia a devenit joi primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment ...
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Ajutorul SUA nu este suficient pentru o contraofensivă rapidă a Ucrainei – responsabil militar american
Revenirea ajutorului militar american către Ucraina va permite armatei acestei ţări să reia iniţiativa împotriva Rusiei, ...
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja ...