Ţigara electronică, interzisă în locurile publice din New York

Ţigara electronică este interzisă, începând de marţi, la New York, în locurile publice, restaurante, baruri, parcuri şi pe plaje, la fel ca ţigările obişnuite, transmite AFP.
Economica.net - mar, 29 apr. 2014, 20:55
Ţigara electronică, interzisă în locurile publice din New York

Măsura, adoptată de Consiliul municipal pe 19 decembrie, a fost semnată de fostul primar al oraşului Michael Bloomberg şi a intrat în vigoare marţi. Legislaţia împotriva fumatului este deosebit de severă la New York. Vârsta legală pentru a putea cumpăra ţigări, obişnuite şi electronice, va creşte la 21 de ani pe 18 mai, măsura fiind fără precedent pentru un mare oraş american.

La New York este interzis fumatul în baruri, restaurante, birouri, parcuri publice şi pe plaje, precum şi în multe imobile rezidenţiale.

Tot marţi a intrat în vigoare măsura de interzicere a ţigărilor electronice în locurile publice şi la Chicago. La începutul lunii martie, şi primăria din Los Angeles a votat pentru interzicerea acesteia în locurile publice şi în spaţiile de lucru.

Tânăra industrie a ţigărilor electronice este înfloritoare în Statele Unite, unde reprezintă o piaţă de aproape 2 miliarde de dolari (faţă de 80 miliarde ţigările tradiţionale). Potrivit mai multor studii, vânzările au crescut de nouă ori din 2010 până în 2012. Legea diferă de la un stat american la altul, în unele fiind permisă vânzarea ţigărilor electronice şi minorilor. FDA – agenţia federală care reglementează, printre altele, fumatul – a anunţat totuşi săptămâna trecută că intenţionează să interzică vânzarea ţigărilor celor sub 18 ani în toată ţara.

Parlamentari americani au arătat recent că producătorii de ţigări electronice îi vizează, în campaniile lor publicitare, în special pe tineri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pregătiri pentru „dezastru” în cea mai mare economie din Europa. Germania: Institutele economice şi-au redus la jumătate previziunile de creştere pentru 2026 şi 2027 din cauza războiului
Pregătiri pentru „dezastru” în cea mai mare economie din Europa. Germania: Institutele economice şi-au redus ...
Principalele institute economice din Germania şi-au redus miercuri, în mod semnificativ, previziunile de creştere economică pentru acest an şi anul următor dar şi-au majorat prognozele de......
Activul Net sub pragul de 50% din capitalul social: restricții juridice generate de raportarea contabilă. O analiză critică a modificărilor recente aduse Legii Societăților
Activul Net sub pragul de 50% din capitalul social: restricții juridice generate de raportarea contabilă. O analiză critică ...
Când Activul Net al unei societăți este sub pragul legal de 50% din capitalul social, intervin interdicții, obligații ...
Apă cu raţia – Criză severă de apă într-o ţară din zona euro
Apă cu raţia – Criză severă de apă într-o ţară din zona euro
Măsurile de economisire a apei sunt extinse în Cipru, unde oficialii au declarat marţi că presiunea apei în centrul ...
Autostrada Unirii A8: Cel mai dificil lot are contract de supervizare semnat
Autostrada Unirii A8: Cel mai dificil lot are contract de supervizare semnat
Miercuri a fost semnat contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pentru un alt lot al Autostrăzii ...