Ne luăm adio de la euro? Trecerea României la moneda unică, temă pentru anul 2030

Isărescu a sugerat, la începutul lunii iulie, că aderarea la eurozonă ar putea dura cu 10 ani mai mult faţă de ţinta asumată oficial, 1 ianuarie 2019. Acum 10 zile, la un eveniment găzduit de BNR, guvernatorul revenea asupra acestei chestiuni:

„Cred că aici avem două probleme. Unu, să nu ne îndepărtăm de criteriile de convergenţă şi doi, în al doilea rând, să fim foarte bine pregătiţi când intrăm, pentru că experienţa ultimilor ani, şi nu numai experienţa Greciei, pune sub semnul întrebării un postulat care a existat înainte de criză, că dacă îndeplineşti criteriile de convergenţă nominală, intrarea în club te ajută, duce la mai multa convergenţă per se, prin faptul că eşti în club, că există o anumită solidaritate. Acest postulat este pus în prezent sub semnul întrebării inclusiv datorită faptului că pe datele ultimilor ani există o divergenţă între ţările membre euro, mai ales între flancul sudic şi flancul nordic”.

Divergenţele în materie de competitivitate, stabilitate şi eficienţă economică remarcate de guvernator au ieşit la lumină odată cu criza din Grecia şi criza datoriilor de stat din zona euro. În ultimii ani a devenit vizibilă o Europă în două viteze, iar Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană au arătat că nu dispun încă nici de uneltele tehnice, nici de voinţa politică de a construi o punte peste prăpastia care desparte economiile prospere din nordul continentului de ţările-consumator, nedisciplinate fiscal, din sud. Toate acestea l-au făcut pe guvernatorul Băncii Poloniei, Marek Belka, să vorbească despre eurozonă ca de o casă după incendiu.

„Nu ar trebui să te grăbeşti să intri într-o casă din care încă iese fum după un incendiu. Nu eşti în siguranţă. Atât timp cât zona euro are probleme cu unele ţări membre, nu vă aşteptaţi să dăm dovadă de entuziasm când vine vorba de trecerea la euro”, a afirmat Belka într-un interviu publicat de The Telegraph în ultimele zile ale lunii iulie.

Polonia nu mai are o ţintă fermă de adoptare a euro, iar şeful băncii centrale de la Varşovia a sugerat că trecerea la moneda unică a devenit o chestiune rezervată viitorului îndepărtat, nedeterminat. El consideră că zona euro riscă să se blocheze într-un cerc vicios, cooperarea fiscală între state fiind blocată de opinii diferite asupra politicilor economice şi bugetare.

La toate acestea se adaugă dilema în care s-au regăsit statele care au aderat recent la zona euro, precum Letonia, Slovacia şi Slovenia, nevoite să finanţeze, din bani publici, programe de asistenţă internaţională pentru un membru mai vechi al clubului euro – Grecia. Este motivul invocat recent de preşedintele Cehiei, care a declarat că nu vrea ca cehii să plătească datoriile altor popoare, astfel că amână intrarea ţării în zona euro „până iese Grecia”.

În timp ce polonezii şi cehii par să evite eurozona din cauza problemelor cu care se confruntă ţări ca Grecia, economiştii români evocă şi pericolul pe care l-ar putea reprezenta, pentru Europa, adoptarea euro de către încă o ţară nepregătită – precum România.

„Odată intraţi în zona euro, tentaţia abandonării politicilor conservatoare şi a profitării la maxim de beneficiile dobânzilor scăzute şi de capitalul de imagine ar putea deveni foarte puternică, motiv pentru care ţările zonei euro doresc să aibă mai întâi dovada responsabilităţii şi consecvenţei cu care este condusă economia românească”, comentează pentru ECONOMICA.NET Radu Crăciun, economistul şef al BCR, cea mai mare bancă din România.

Cu alte cuvinte, Crăciun se teme că România ar putea deveni o a doua Grecie.

„România nu este pregatită să adere la zona euro din cel puţin două puncte de vedere, chiar dacă formal ar putea îndeplini criteriile de la Maastricht. În primul rând, diferenţa de dezvoltare dintre România şi restul ţărilor deja membre este mult prea mare, datorită unui decalaj semnificativ de competitivitate, de eficienţă. Există încă sectoare ale economiei care se cer profund restructurate, administrarea fondurilor publice ar trebui şi ea îmbunătăţită substanţial, firmele româneşti ar trebui să acumuleze mai mult capital de dezvoltare. În al doilea rând, România nu are un istoric de politici economice stabile şi predictibile. Politicile de tip «stop and go» au dus periodic la derapaje care au presupus ulterior intervenţia instituţiilor financiare internaţionale”, avertizează Radu Crăciun.

În ceea ce priveşte pregătirea temeinică dorită de guvernatorul Isărescu înainte de trecerea României la euro, ar putea fi vorba în primul rând de convergenţa nivelului de trai, dar şi de aşa-numita convergenţă structurală, unde intră şi infrastructura, şi gradul de dezvoltare a pieţei de capital şi a serviciilor financiare, şi chestiuni precum birocraţia administraţiei publice şi complexitatea sistemului fiscal.

„Din punct de vedere al convergenţei nominale, cel mai probabil, România îndeplineşte criteriile, deşi se ridică nişte semne de întrebare vis-à-vis de criteriul deficitului bugetar în 2016. În contextul crizei din zona euro din ultimii ani s-a remarcat nevoia unor aşa-numite criterii de convergenţă reală, care să măsoare efectiv cât de corelată este economia candidată cu celelalte membre ale zonei euro. Din acest punct de vedere, România este destul de departe. O măsura în acest sens ar fi faptul că PIB-ul/locuitor ajustat la standardele puterii de cumparare – un indicator utilizat deseori pentru a măsura şi compară nivelul de trai – chiar a coborât în 2014 la 53,5% din media UE faţă de 54,5% din media UE în anul precedent”, consideră economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, care crede că putem vorbi despre trecerea la euro abia începând de la jumătatea deceniului următor.

El atrage atenţia, totodată, că România stă prost în ceea ce priveşte competitivitatea economică şi libertatea economică, la toate acestea adăugându-se structura economiei.

„Tot la capitolul convergenţei reale mai avem şi structura economiei: România se bazează ceva mai mult pe agricultură şi industrie faţă de statele din zona euro. În fapt, statul membru ar trebui sa fie suficient de similar si competiv faţă de media din zona euro astfel încât deciziile de politică monetară ale BCE să nu creeze probleme pe plan intern odată cu pierderea unor instrumente importante de ajustare: política monetară şi variaţia de curs”, notează Ciprian Dascălu.

La care se adaugă problema sincronizării ciclurilor economice. Zona euro a suferit mai multe runde de recesiune în ultimii şase ani şi, cu puţine excepţii la nivel de state individuale, este în situaţie de stagnare economică prelungită. Banca Centrală Europeană a dus astfel o politică monetară de încurajare, de stimulare a creşterii economice, reducând dobânzile până aproape de zero şi introducând, din acest an, un program de relaxare cantitativă.

„Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă o ţară aflată într-o perioadă de boom economomic intră într-o zonă euro în recesiune, în care Banca Centrală (Europeană – n.r.) stimulează puternic activitatea economică. Am putea vorbi si despre «convergenţa fiscală» şi despre unele discuţii privind omogenizarea taxării în zona euro, fapt care nu ar conveni unui stat ca România, cu o agendă proprie de dezvoltare. Având în vedere acestea, în opinia noastră o aderare la zona euro spre jumătatea decadei viitoare ar putea fi mai potrivită”, spune economistul şef al ING Bank.

Cu această ultimă observaţie, Dascălu atacă o altă faţetă a aderării la zona euro, aceea a suveranităţii economice şi fiscale. Aşa cum a devenit clar după negocierile maraton din această vară dintre Grecia şi creditorii săi din nordul Europei, ţările care ies prea mult în decor fie pleacă din eurozonă, fie se supun supravegherii externe pe orice chestiune care ţine de politicile economice şi fiscale. Mesajul pentru statele din euro şi pentru cele aspirante deopotrivă este unul evident: jucaţi după regulile noastre sau vă dăm afară.

Românii vor în euro

Un sondaj eurobarometru publicat în luna mai arată că 68% dintre români vor să trecem la euro. Pentru guvernanţi, ţinta de adoptare a euro pare bătută în cuie.

„România rămâne pe acest obiectiv asumat, 2019, a doua parte a anului trecerea la euro. Important e să facem ce avem de făcut, ca pregătire să fim gata și dup-aia decizia va fi luată în anul respectiv sau nu”, a declarat la începutul lunii iulie ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Un prcent de 69% dintre respondenţii români la sondajul eurobarometru publicat în mai cred că România nu este pregătită pentru adoptarea monedei unice, procentaj care ar putea părea mare, însă este mai redus decât în celelate state UE non-euro: remarcăm 76% în Suedia, 86% în Polonia şi 82% în Cehia.

Cei mai mulţi români – 41% – cred că vom trece la euro până la sfârşitul acestui deceniu, în timp ce 25% anticipează că tranziţia va avea loc din 2021 încolo.

Totodată, 60% dintre români cred că aderarea la euro a avut un impact pozitiv asupra ţărilor intrate deja în club, 54% văd consecinţe pozitive pentru România, iar 59% se aşteaptă ca euro să le influenţeze pozitiv viaţa personală.

Patru din zece români vor trecerea la euro „cât mai curând posibil”, de departe cel mai ridicat procentaj din toate statele UE non-euro: 21% în Ungaria, 18% în Bulgaria, 10% în Suedia sau 8% în Cehia.