Tudorel Toader a intrat în concediu joi, la o zi după anunţarea modificărilor la legile justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a intrat în concediu, joi, la o zi după ce a prezentat modificările la legile justiţiei, care au provocat critici din partea Ministerului Public, a CSM, DIICOT şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, precum şi proteste în Piaţa Victoriei.
Economica.net - joi, 24 aug. 2017, 07:31
Tudorel Toader a intrat în concediu joi, la o zi după anunţarea modificărilor la legile justiţiei

Potrivit unor surse oficiale, ministrul Justiţiei a intrat în concediu de joi şi până marţi, 29 august.

Proiectul de modificare a celor trei legi ale justiţiei anunţat miercuri de către Tudorel Toader nu a fost publicat, până la acestă oră, pe site-ul Ministerului Justiţiei.

De asemenea, nici DNA, Parchetul General şi DIICOT nu au primit până acum propunerile de modificare a legilor justiţiei.

Miercuri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat modificarea celor trei legi privind statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii. Modificările semnificative la cele trei legi ale justiţiei vizează majorarea vechimii pentru promovarea magistraţilor, dar şi procedura de numire a şefilor instanţelor şi Parchetelor.

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni.

Totodată, soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, potrivit modificărilor anunţate. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.

Potrivit aceloraşi propuneri, Inspectia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. De asemenea, o altă propunere este ca la Institutul National al Magistraturii (INM) să se prezinte la examen doar candidaţii care au vârsta de peste 30 de ani şi 5 ani experienţă în domeniul juridic.

Propunerile de modificare a legilor justiţiei au provocat critici din partea Ministerului Public, a CSM şi a DIICOT, dar şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care consideră că ele reprezintă „un atac asupra statului de drept” şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate vor „anula” eforturile României din ultimii 10 ani.

Câteva sute de persoane au protestat, joi seară, în Piaţa Victoriei, faţă de aceste propuneri, cerând demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum PCE urmărit în mod special de Rezerva Federală, şi publicat cu câteva......
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean ...
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...