Vasilescu: Educaţia financiară nu se referă la oamenii simpli, ci începe cu preşedintele României

Locurile codaşe pe care România le ocupă în clasamentele mondiale, 144 din 147, şi europene, ultimul loc, cu privire la educaţia financiară nu se explică prin gradul redus de cunoştinţe financiare din rândul oamenilor simplii, ci este vorba despre educaţia financiară la nivel înalt în administraţie, dar şi în bănci, susţine consilierul pe strategie din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu.
Economica.net - J, 19 mai 2016, 11:25
Vasilescu: Educaţia financiară nu se referă la oamenii simpli, ci începe cu preşedintele României

„Sunt două cercetări importante care s-au făcut, una în Uniunea Europeană şi alta pe plan global, privind educaţia financiară. Studiul Uniunii Europene ne arată că suntem ultimii din UE, cu 10 puncte procentuale în urma Bulgariei. Studiul global ne arată că, într-un eşantion de 147 de ţări, suntem a 144-a. De câte ori apar în spaţiul public astfel de discuţii, mereu aud voci care îmi spun „de ce ne jigniţi?”. Foarte mulţi oameni cred că atunci când vorbim despre educaţie financiară ne uităm în primul rând la oamenii simpli. Eu cred că educaţia financiară începe cu preşedintele României, cu primul ministru, cu membrii Guvernului, cu preşedinţii de bănci, cu personalului din bănci şamd. De aici începe şi analizele de aici reflectă locul acesta din urmă în educaţia financiară. Şi cum să vorbim de capital fără educaţie financiară”, a declarat joi Vasilescu, în cadrul unui eveniment pe teme legate de sprijinirea capitalului autohton, precizând că vorbeşte în nume personal.

Referitor la stimularea capitalului autohton, Vasilescu susţine că acest aspect nu est posibil fără legi clare, instituţii eficiente şi capital uman bine pregătit.

„Ce cred eu că greşim în această ţară! Divizăm prea mult lucrurile şi omitem contextul. De câteva săptămâni ne tulbură minţile o descoperire: faptul că în spitale se folosesc dezinfectanţi diluaţi. Dar de ce vă uitaţi numai în spitale? Asfaltul din drumurile noastre nu este diluat? Învăţământul nu este diluat? Şi apoi legile, instituţiile şi capitalul uman din aceste instituţii. Observăm că diluarea apare peste tot, începând cu legile. Mii de legi cu care lucrăm în această ţară sunt diluate. Chiar preşedintele Curţii Constituţionale vorbea zilele trecute de 14.000 de legi încâlcite. Vorbim de legi care fac injustiţie în ţara noastră prin faptul că sunt încâlcite”, a spus Vasilescu

Adrian Vasilescu a adus în discuţie o serie de studii, din care reiese ca la începutul secolului trecut România avea o pondere de 0,8% în capitalul mondial, fiind a 11-a ţară din Europa după acest indicator, însă ponderea a scăzut, în 1990, la 0,3%, iar în prezent ţara noastră este a şaptea din UE după populaţie, a 17-a după valoarea produsului intern brut (PIB), şi a 27-a după PIB/locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare.

„Problema nu este să stimulăm capitalul românesc pur şi simplu, problema este ce facem noi în această ţară să mişcăm lucrurile. Pentru că este o nedreptate pe care ne-o facem singuri. O ţară care este a şaptea în UE după populaţie, are înaintea ei 10 ţări cu populaţie mai mică ţi cu PIB mai mare! Această nedreptate se vede până la urmă în modul în care trăieşte populaţia acestei ţări”, a subliniat Vasilescu.

În opinia sa, lucrurile trebuie să înceapă de la şcoală. „Există un dictong care circulă în zilele noastre „O ţară reprezintă în ochii lumii, exact atât cât reprezintă educaţia în ochii ei””, a mai spus Adrian Vasilescu.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat Cracovia: În ce stare sunt răniții
Atac armat Cracovia: În ce stare sunt răniții
Doi poliţişti, victime ai atacului armat de ieri, din Cracovia, Polonia, sunt în stare stabilă, în timp ce atacatorul se află într-o stare „stabilă, dar foarte critică”....
Referendum Răşinari. Locuitorii își dau votul consultativ în legătură cu exploatarea minieră din perimetrul Valea Dobra
Referendum Răşinari. Locuitorii își dau votul consultativ în legătură cu exploatarea minieră din perimetrul Valea Dobra
Locuitorii din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, votează astăzi soarta exploatării miniere din perimetrul Valea Dobra ...
EV Index 2026: Circa 28% dintre posesorii de vehicule complet electrice ar trece la hibride
EV Index 2026: Circa 28% dintre posesorii de vehicule complet electrice ar trece la hibride
Modificarea comportamentului de consum în rândul posesorilor de vehicule electrice (BEV) semnalează o volatilitate structurală ...
iPhone, Samsung, Xiaomi, Motorola. Top 15 telefoane după nivelul de radiații pe care îl emit
iPhone, Samsung, Xiaomi, Motorola. Top 15 telefoane după nivelul de radiații pe care îl emit
Fiecare smartphone utilizează unde de radiofrecvență pentru a comunica cu rețelele mobile, însă cantitatea de energie ...