Veniturile Orange România au crescut cu 4,9% în primul semestru, la 476 milioane euro, cu mai puţini clienţi

Veniturile Orange România au crescut la 476 milioane de euro în prima jumătate a acestui an, cu 4,9% mai mult faţă de nivelul de 454 milioane de euro din perioada corespunzătoare a anului trecut, datorită creşterii numărului de abonamente şi consumului mai mare de date mobile, potrivit rezultatelor financiare publicate, marţi, de Orange. Numărul clienţilor a coborât sub 10 milioane, un minus de 163.000 la 30 iunie faţă de 31 martie.
Economica.net - mar, 26 iul. 2016, 06:35
Veniturile Orange România au crescut cu 4,9% în primul semestru, la 476 milioane euro, cu mai puţini clienţi
În primul trimestru al anului, veniturile Orange România au urcat cu 6,5%, la 235 milioane de euro, rezultat datorat în principal serviciilor mobile şi, în mai mică măsură, serviciilor de televiziune prin satelit şi vânzărilor de echipamente mobile. În trimestrul al doilea, creşterea a încetinit la 3,3%, cu venituri de 240 milioane de euro, din cauza noilor tarife europene de roaming.
 
Numărul clienţilor Orange România a coborât la 9,846 milioane la 30 iunie, cu 163.000 mai puţini faţă de nivelul de 10,009 milioane raportat la 31 martie, respectiv cu 331.000 mai puţini comparativ cu cifra de 10,177 milioane de clienţi înregistrată la 31 decembrie 2015. Aproximativ 1,6 milioane de clienţi utilizează serviciile 4G.
 
„Am încheiat prima jumătate a anului cu o performanță comercială și financiară solidă, consolidând poziția de lider a companiei pe piața serviciilor mobile. În al doilea trimestru al anului,  clienții au continuat să aleagă oferte de abonament ajustate pe necesitățile lor, împreună cu cea mai bună gamă de smartphone-uri disponibile. Acest lucru confirmă interesul pentru beneficiile ofertelor și încrederea lor în calitatea serviciilor Orange. În contextul unei piețe extrem de competitive pe preț, strategia noastră este să asigurăm cea mai bună experiență prin acoperirea și performanța rețelei, prin diversitatea ofertelor și prin profesionalism și expertiza în servicii de asistență în toate punctele de interacțiune. Clienții noștri vor descoperi promisiunea calității Orange îndeplinită și în noile servicii pe care le vom lansa în perioada următoare”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România, într-un comunicat al companiei remis, marţi, ECONOMICA.NET.
 
Venitul mediu pe utilizator (indicatorul ARPU) a crescut în trimestrul al doilea la 6,7 euro pe lună, faţă de 6,2 euro pe lună în aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Orange este cel mai mare operator de telefonie mobilă din România după numărul de clienţi şi cifra de afaceri. Principalii concurenţi ai companiei franceze în România sunt Vodafone (Marea Britanie), Telekom (Deutsche Telekom – Germania) şi Digi Mobil (RCS & RDS).
 
Orange a lansat recent servicii fixe, de internet, televiziune şi telefonie pentru acasă, graţie unui acord de network sharing cu Telekom prin care operatorul cu acţionariat german a dobândit acces la reţeaua mobilă 4G a francezilor. Momentan, oferta de pachete fix-mobil a Orange este disponibilă în doar trei oraşe.
 
Consumul de date mobile 4G a crescut de patru ori în primul semestru din acest an, iar numărul de terminale 4G din reţea s-a dublat, anunţă Orange România. În prima jumătate a anului 2016, Orange a vândut cu 32% mai multe smartphone-uri decât aceeași perioadă a anului trecut, iar ponderea clienților care deţin un astfel de telefon a crescut de la 54% anul trecut, la 68% anul acesta.
 
Acoperirea 4G a Orange a ajuns la 74% din populaţia totală a ţării şi 96,5% din populaţia urbană, precizează compania.
 
Aplicaţia Orange TV Go înregistrează un număr mediu lunar de utilizatori activi cu 57% mai mare faţă de prima jumătate a anului trecut, însă compania nu raportează o cifră concretă, precizând doar că numărul de descărcări şi actualizări ale aplicaţiei a ajuns la 1,8 milioane. Serviciile de televiziune prin satelot Orange Home TV au ajuns la 305.000 de abonaţi la finele lunii iunie.
Te-ar mai putea interesa și
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un moment de referință în istoria colecției de automobile. ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, ...
Vista Bank a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții în sumă ...
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 mld. USD
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 mld. USD
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...