Vitezele medii de download şi upload în România pentru internetul fix au crescut, în 2017, cu 18%

Vitezele medii de download şi upload în România pentru internetul fix au crescut, în 2017, cu 18% comparativ cu anul anterior, relevă statistica publicată marţi de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), ce are la bază testele realizate pe Netograf.ro - aplicaţia ANCOM pentru testarea calităţii serviciului de internet.
Economica.net - mar, 19 iun. 2018, 11:47
Vitezele medii de download şi upload în România pentru internetul fix au crescut, în 2017, cu 18%

Conform datelor, în ceea ce priveşte vitezele medii de download, acestea au ajuns, anul trecut, la 112,1 Mbps (186,6 Mbps pentru conexiunile de tip fir şi 61,26 Mbps pentru conexiunile de tip wireless).

De asemenea, viteza medie de upload la nivel naţional a ajuns la 93,1 Mbps pentru serviciul de acces la internet la punct fix (146,46 Mbps pentru conexiunile de tip fir şi 56,63 Mbps pentru conexiunile de tip wireless).

Rezultatele testelor realizate în cadrul Netograf pe parcursul anului 2017 pentru serviciul de acces la internet la puncte mobile arată că viteza medie de download la nivel naţional s-a situat la 20,44 Mbps, în timp ce viteza medie de upload a ajuns la 9,08 Mbps.

În topul vitezelor medie/furnizor internet fix, primul loc este deţinut de Orange (download 300,45 Mbps/upload 269,56 Mbps), urmată de RCS&RDS (download 220,14 Mbps/upload 200,4 Mbps) şi NextGen Communications (download 128,63 Mbps/upload 148,62 Mbps).

Totodată, în ierarhia rezervată vitezelor medii pe fiecare furnizor de internet mobil, Orange, Vodafone şi Telekom Mobile îşi împart primele trei locuri, în această ordine.

Raportul ANCOM privind calitatea serviciului de acces la internet în anul 2017 oferă şi informaţii cu privire la întârzierile de transfer a pachetelor de date atât pentru furnizorii de servicii de acces la internet fix, cât şi pentru furnizorii de servicii de acces la internet mobil, defalcate pe judeţe, variaţiile întârzierilor de transfer a pachetelor de date, precum şi informaţii legate de termenele necesare pentru furnizarea serviciului de acces la internet, termenele de remediere a deranjamentelor, şi frecvenţa reclamaţiilor utilizatorilor şi termenul de soluţionare a acestora.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...