Pacienţi aflaţi la ATI, situaţia din 21 februarie, ora 13:00:
Un număr de 7.182 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 968 la terapie intensivă, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Agerpres.
Decese asociate Covid, situaţia de duminică, 21 februarie, ora 13:00:
52 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise duminică de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), anunţă Agerpres.
Conform GCS, este vorba despre 23 bărbaţi şi 29 femei – persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Maramureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
Dintre decesele înregistrate 50 sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi.
Testare coronavirus, situaţia de duminică, 21 februarie, ora 13:00:
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 12.962 de teste RT-PCR (7.063 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.899 la cerere) şi 3.683 teste rapide antigenice.
Amenzi aplicate în ultimele 24 de ore
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.787 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.448.650 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor în care sunt cercetate două persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.720 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 711 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Judeţele cu cele mai multe cazuri noi de Covid, depistate în ultimele 24 de ore
Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt: Bucureşti – 477, judeţele Timiş – 235, Cluj -169, Maramureş – 123, Ilfov – 121, Braşov – 118, potrivit datelor transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele: Tulcea – 0, Vâlcea – 6, Ialomiţa – 9, Harghita – 11, Brăila – 11, Călăraşi – 12, Bistriţa-Năsăud – 15, Vrancea – 16.
Distribuţia cazurilor nou înregistrate în ultimele 24 de ore este următoarea:
* Alba – 59
* Arad – 63
* Argeş – 33
* Bacău – 63
* Bihor – 24
* Bistriţa-Năsăud – 15
* Botoşani – 32
* Braşov – 118
* Brăila – 11
* Buzău – 29
* Caraş-Severin – 27
* Călăraşi – 12
* Cluj – 169
* Constanţa – 49
* Covasna – 22
* Dâmboviţa – 42
* Dolj – 57
* Galaţi – 40
* Giurgiu – 43
* Gorj – 39
* Harghita – 11
* Hunedoara – 32
* Ialomiţa – 9
* Iaşi – 83
* Ilfov – 121
* Maramureş – 123
* Mehedinţi – 25
* Mureş – 35
* Neamţ – 32
* Olt – 23
* Prahova – 43
* Satu Mare – 34
* Sălaj – 29
* Sibiu – 32
* Suceava – 59
* Teleorman – 21
* Timiş – 235
* Tulcea – 0
* Vaslui – 25
* Vâlcea – 6
* Vrancea – 16
* Mun. Bucureşti – 477
S-au înregistrat 1 caz nou nealocat pe judeţe.
În total, 2.721 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate faţă de ultima raportare în urma testelor efectuate la nivel naţional.
Incidenţa Covid-19, situaţia celor mai afectate judeţe:
Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, cu 3,99 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Judeţul Maramureş rămâne la limită în scenariul galben, cu o incidenţă de 2,95 cazuri la mia de locuitori.
Municipiul Bucureşti se situează în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus cumulată la 14 zile, cu 2,23 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de sâmbătă – 2,12.
Alte şase judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,72 şi 2,95) şi 33 de judeţe în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Vrancea – 0,44; Harghita – 0,55; Argeş – 0,54 şi Buzău – 0,58.