254 de mistreţi au fost împuşcaţi la Balc. Carnea va fi donată unor cămine de bătrâni şi de copii

Carnea mistreţilor împuşcaţi la tradiţionala vânătoare de pe domeniul de la Balc, judeţul Bihor, care s-a desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni, va fi donată, după ce va fi supusă analizelor, unor cămine pentru îngrijirea vârstnicilor şi a copiilor.
Economica.net - D, 22 ian. 2012, 16:35

Potrivit şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Sorin Hodişan, 254 de mistreţi au fost vânaţi la Balc.

În cele două zile (sâmbătă şi duminică – n.r.) au fost vânaţi 254 de mistreţi, ceea ce reprezintă doar o mică parte din efectivul existent la Balc”, a declarat Sorin Hodişan.

El a explicat că, duminică, angajaţi ai DSVSA au prelevat probe de la toate animalele vânate pentru efectuarea analizelor serologice, virusologice şi bacteriologice, în urma cărora să se constate dacă acea carne este corespunzătoare pentru consumul uman, iar animalele nu au fost bolnave de trichineloză sau de pestă porcină, scrie Mediafax.

În cazul în care analizele vor arăta că animalele au fost sănătoase, cea mai mare parte din carne va fi donată, la fel ca şi în anii trecuţi, unor centre de îngrijre a copiilor şi bătrânilor.

Potrivit comandantului Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc, cea mai mare parte a invitaţilor au plecat, duminică, de pe Aeroportul Oradea spre Rotterdam.

Vânătoarea a început sâmbătă dimineaţă, când participanţii, cazaţi în reşedinţe luxoase din apropierea domeniului de vânătoare de la Balc, şi-au pregătit armele şi au aşteptat să sune cornul care a dat startul evenimentului.

Sâmbătă seară, oaspeţii omului de afaceri Ion Ţiriac au avut parte de o cină tradiţională cu bucate româneşti şi de un spectacol cu Andreea Bănică şi Corina Bud.

Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.

În mod tradiţional vânătoarea se desfăşoară la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii ianuarie.

Domeniul de la Balc se întinde pe 150 de hectare din comuna bihoreană cu acelaşi nume.

Te-ar mai putea interesa și
Interviu cu Raluca Tatu, CEO & Founder 24Beauty: despre frumusețe, skincare și povestea unui brand construit în jurul îngrijirii pielii
Interviu cu Raluca Tatu, CEO & Founder 24Beauty: despre frumusețe, skincare și povestea unui brand construit în jurul ...
Într-o industrie în care apar permanent produse, ingrediente și tendințe noi, alegerea cosmeticelor potrivite a devenit mai complicată decât pare. Pentru 24Beauty, punctul de plecare este......
Cinci milioane de roboţi funcţionează în fabricile din întreaga lume. Cei mai mulți sunt în China, SUA și Japonia
Cinci milioane de roboţi funcţionează în fabricile din întreaga lume. Cei mai mulți sunt în China, SUA și Japonia
Cinci milioane de roboţi funcţionează în prezent în fabricile din întreaga lume, în principal în China, Statele Unite, ...
Trump susține că atât SUA, cât și China se opun oricăr reglementări privind inteligența artificială
Trump susține că atât SUA, cât și China se opun oricăr reglementări privind inteligența artificială
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că Beijingul şi Washingtonul se opun oricăror reglementări privind ...
APIA a verificat peste 88% dintre fermieri în vedere respectării condițiilor de eligibilitate cuprinse în cadrul intervențiilor din Planul Strategic PAC 2023-2027
APIA a verificat peste 88% dintre fermieri în vedere respectării condițiilor de eligibilitate cuprinse în cadrul intervențiilor ...
Inspectorii din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au verificat peste 88% dintre fermieri ...