UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă în favoarea Moscoveri

Uniunea Europeană a decis să impună sancţiuni împotriva editorialistei ruse Xenia Fedorova, deja vizată de un ordin de expulzare în Franţa pentru propagandă în favoarea Moscovei, potrivit unui anunţ publicat joi în Jurnalul Oficial al UE, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 24 sept. 2026, 19:31
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă în favoarea Moscoveri

Aceste sancţiuni constau în îngheţarea activelor sale şi o interdicţie de călătorie în UE.

Uniunea Europeana o acuză pe fosta directoare a postului de ştiri rusesc RT în Franţa că a „lansat discursuri în conformitate cu retorica promovată de autorităţile ruse cu privire la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.

Xenia Fedorova, în vârstă de 45 de ani, este acuzată de asemenea că „susţine acţiuni şi politici imputabile” guvernului rus, care „subminează sau ameninţă democraţia şi stabilitatea în UE şi în unul dintre statele sale membre”.

Guvernul Franţei a dispus la sfârşitul lunii iulie blocarea activelor Xeniei Fedorova. Ea este de asemenea vizată de un ordin ministerial de expulzare, fiind acuzată că este „un canal pentru campanii de dezinformare orchestrate de autorităţile ruse” pentru a „destabiliza ordinea publică” în Franţa.

„Franţa, la fel ca Uniunea Europeană, va continua să îngrădească activităţile destabilizatoare desfăşurate de Rusia pe teritoriul nostru”, a declarat joi ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot.

Cererea de sancţiuni europene împotriva Xeniei Fedorova a fost formulată în comun cu Germania, a confirmat Ministerul francez de Externe.

Xenia Fedorova, fostă directoare a postului de ştiri rusesc RT în Franţa, interzis în UE din martie 2022 în urma invaziei ruseşti din Ucraina, apără în mod regulat poziţiile Kremlinului în mass-media aflate sub umbrela miliardarului conservator Vincent Bollore.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze Canada în urma unui atac militar
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze ...
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare "riscul extrem" al unei acţiuni militare a Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump, care şi-a exprimat în repetate rânduri......
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia Europeană
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia ...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță, prin intermediul unui ...
Interviu cu Raluca Tatu, CEO & Founder 24Beauty: despre frumusețe, skincare și povestea unui brand construit în jurul îngrijirii pielii
Interviu cu Raluca Tatu, CEO & Founder 24Beauty: despre frumusețe, skincare și povestea unui brand construit în jurul ...
Într-o industrie în care apar permanent produse, ingrediente și tendințe noi, alegerea cosmeticelor potrivite a devenit ...
Cinci milioane de roboţi funcţionează în fabricile din întreaga lume. Cei mai mulți sunt în China, SUA și Japonia
Cinci milioane de roboţi funcţionează în fabricile din întreaga lume. Cei mai mulți sunt în China, SUA și Japonia
Cinci milioane de roboţi funcţionează în prezent în fabricile din întreaga lume, în principal în China, Statele Unite, ...