30 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, cel mai mare dezastru nuclear civil din istorie

Întreaga lume marchează marţi 30 de ani de la cea mai gravă catastrofă nucleară civilă din istorie – explozia centralei atomice de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986, o dată ce va rămâne marcată întotdeauna în istorie, relatează Russia Today.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 04:56
30 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, cel mai mare dezastru nuclear civil din istorie

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi Suma Chakrabarti, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care gestionează un fond destinat securizării sitului, urmează să efectueze o vizită la locul dramei pentru a aduce un omagiu victimelor, informează NEWS.ro.

De asemenea, la Kiev, asociaţii pentru comemorarea şi protecţia victimelor organizează depuneri de coroane şi vor ţine un moment de reculegere.

Industria nucleară, mişcarea pentru protecţia mediului şi Uniunea Sovietică nu au mai fost niciodată la fel după data fatidică de 26 aprilie 1986.

Dezastrul a avut toate elementele mitului tragic suprem: accidentul ce putea fi evitat, evacuarea tardivă şi în panică, angajaţii serviciilor de intervenţie în situaţii de urgenţă care au fost expuşi la doze letale de radiaţii fără echipamente de protecţie şi fără să ştie măcar ce se întâmplă, imaginile cu parcul de distracţii abandonat din Pripiat şi scheletul centralei încă operaţionale, acoperit de un sarcofag construit în pripă.

Explozia survenită la ora 1.23 a fost rezultatul unei serii de eşecuri puţin probabile, dar nu inexplicabile, care amintesc de alte catastrofe tehnologice din epoca sovietică. Pe de o parte, proiectul reactorului de la Cernobîl, de tip RBMK, era greşit, ceea ce a făcut, de altfel, că astfel de reactoare să nu fie aprobate în nicio altă parte din lume. Pe de altă parte, personalul de serviciu în noaptea respectivă era slab pregătit, iar şeful voia cu orice preţ să se afirme. El a ţinut să facă testul de siguranţă programat, deşi condiţiile nu erau întrunite.

Detalii ale acelei nopţi au rămas în memoria colectivă. Inginerul-şef adjunct, Anatoli Diatlov, a rămăs în camera de control pentru că a refuzat că creadă amploarea catastrofei când martori i-au povestit ce s-a întâmplat. În timp ce 50 de tone de combustibil nuclear săreau în aer şi distrugeau acoperişul reactoruluim şeful de tură, Aleksandr Akimov, a trimis doi oameni să coboare manual tijele de control. Ambii au murit în mai puţin de un minut în urma expunerii la radiaţii. Nimeni nu a avut dreptul să îşi părăsească postul, deşi unii începuseră deja să verse.

Între timp, restul reactoarelor au funcţionat normal, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

“Când am venit la serviciu, în acea dimineaţă, a devenit clar că un dezastru s-a produs”, povesteşte Aleksei Breus, inginer la reactorul numărul patru. “Am venit la serviciu şi mi s-a spus că nivelul de radiaţii este de 1.000 de ori mai mari decât normal, după care mi s-a spus că în locurile pe unde tocmai trecusem este de 100 de ori mai rău. La sfârşitul turei, am întrebat ce să fac a doua zi. Şi mi-au spus ‘Vino la serviciu ca de obicei’. Aşa funcţionau lucrurile în URSS”, adaugă el.

Primii pompieri au ajuns la centrală în numai câteva minute, fără echipament de protecţie şi fără să ştie pericolul în care se află. Unii au început să adune grafitul de la reactor, glumind despre dozele fatale de radiaţii, fără să îşi dea seama că erau expuşi la ele. Peste 30 dintre ei au murit în următoarele zile, săptămâni sau luni.

“Oamenii aveau diverse răni – fracturi, arsuri şi iradiere”, îşi aminteşte fostul medic-şef de la spitalul din Pripiat, Vitali Leonenko. “Majoritatea aveau arsuri de gradul trei şi patru din cauza radiaţiilor. Unul dintre ei a murit pe loc, ceilalţi au fost nevoiţi să aştepte 24 de ore pentru a fi evacuaţi la un spital din Moscova”, spune el.

În cele din urmă, 600.000 de aşa-numiţi “lichidatori” din toată Uniunea Sovietică au fost recrutaţi pentru a curăţa zona.

“Un bărbat în uniformă mi-a bătut la uşă şi a spus că sunt recrutat ca lichidator. A spus că, dacă refuz, vor folosi forţa. Eram opt într-un autobuz şi ne-au ţinut acolo toată noaptea, înainte de a ne trimite la un regiment militar. Acolo am fost obligaţi să semnăm un acord de confidenţialitate şi ni s-a spus că încălcarea sa va duce la execuţie”, îşi aminteşte Aleksandr Filipenko. El a petrecut luni de zile ajutând lichidatori să îmbrace şi să dezbrace costumele speciale.

Pripiat era un oraş sovietic model, construit special, cu aproximativ un deceniu înainte de tragedie, pentru a găzdui angajaţii de la Cernobîl şi familiile lor. Avea o populaţie de aproape 50.000 de locuitori. Din cauza secretomaniei autorităţilor sovietice şi a dorinţei conducerii centralei nucleare de a minimaliza gravitatea incidentului, copiii din localitate au fost lăsaţi să se joace şi să înoate, fără să ştie nimic, în râul contaminat din apropiere. Au luat măsuri abia când primii pacienţi au mers la spital pentru că sufereau de greaţă, de dureri de cap şi aveau un gust metalic în gură.

Poveştile de groază sunt numeroase. O pasarelă pietonală din apropiere de gară este cunoscută în prezent ca “Podul Morţii”. După explozie, mulţi trecători s-au strâns acolo pentru a vedea coloana multicoloră de grafit incandescent care se ridica din centrală. Ei povestesc că a fost cea mai frumoasă privelişte pe care au văzut-o vreodată. Însă o parte dintre ei au plătit cu preţul vieţii, pentru că au fost expuşi la un nivel fatal de radiaţii.

Zecile de mii de locuitori ai oraşul Pripiat au fost evacuaţi abia pe 27 aprilie după-amiaza şi li s-a spus că se vor întoarce în trei zile. Când lichidatorii au intrat în localitate, frigiderele erau încă pline cu mâncare, iar haine erau întinse încă la soare pentru a se usca.

Unele animale, precum berzele, care fuseseră expuse la doze mari de radiaţii, muriseră. Altele, însă, precum vacile, se plimbau libere pe străzi. Au fost împuşcate pentru a împiedica răspândirea bolilor.

În prezent, bilanţul victimelor catastrofei este în continuare subiect de dezbatere. Comitetul Ştiinţific al ONU (UNSCEAR) recunoaşte în mod oficial doar 30 de morţi în rândul operatorilor şi pompierilor ucişi de radiaţii imediat după accident.

Un raport controversat întocmit de ONU şi publicat în 2005 evocă „până la 4.000” de morţi dovedite sau preconizate în cele trei ţări cel mai afectate. Un an mai târziu, organizaţia nonguvernamentală (ONG) Greenpeace a evaluat la 100.000 numărul deceselor cauzate de catastrofă.

Centrala de la Cernobîl a continuat să producă energie electrică până în decembrie 2000, când a fost oprit ultimul reactor operaţional, în urma presiunii occidentalilor.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Prețurile carburanților continuă să crească accelerat. 14 bani pe litru în plus în ultima săptămână
Prețurile carburanților continuă să crească accelerat. 14 bani pe litru în plus în ultima săptămână
Creșterea prețurilor la carburanți, vizibilă de la începutul anului, continuă. Prețurile au crescut cu 13-14 bani ...
Vasile Petrariu, șeful sindicatului STB: Primarul nu a stat la negocieri cu noi nici măcar un minut. A venit doar ca să dea bine la presă
Vasile Petrariu, șeful sindicatului STB: Primarul nu a stat la negocieri cu noi nici măcar un minut. A venit doar ca să ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, nu a stat cu noi la discuţii nici măcar un minut şi se vede clar că nu a ...
Cîmpeanu: Zece milioane de teste de salivă vor fi livrate în școli până la începutul săptămânii viitoare
Cîmpeanu: Zece milioane de teste de salivă vor fi livrate în școli până la începutul săptămânii viitoare
Zece milioane de teste de salivă pentru COVID-19 destinate preşcolarilor, elevilor şi angajaţilor din învăţământ ...