5.000 de persoane au sărbătorit Ziua Unirii la Focşani VIDEO

Aproximativ 5.000 de persoane au asistat, marţi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor de la Focşani. La eveniment a participat şi liderul PSD, Victor Ponta însoţit de mai mulţi social-democraţi şi liberali, toţi purtând la gât eşarfe tricolore.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 14:57

Oamenii au avut steaguri, iar înaintea sosirii liderilor politici în mulţime, participanţii au dansat pe ritmuri populare, pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Focşani, unde a avut loc un spectacol folcloric, potrivit Mediafax. Ulterior, participanţii la manifestări au asistat la intonarea imnului naţional.

La manifestările organizate de Consiliul Judeţean au participat şeful instituţiei, Marian Oprişan, prefectul de Vrancea, Sorin Hornea, vicepreşedintele CJ Dragoş Bârlădeanu, precum şi primari din majoritatea localităţilor vrâncene.

Liderul PSD, Victor Ponta, a fost însoţit de social-democraţii Viorel Hrebenciuc, Dan Şova, Ecaterina Andronescu, Constantin Niţă, Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor, liderul PNL Vrancea, Nini Săpunaru, liberalul Varujan Vosganian.

La manifestări a fost prezent şi Alin Trăşculescu, preşedintele Organizaţiei PDL Vrancea.

Printre participanţi s-au aflat şi elevi de la liceele care au participat la concursul „Unirea Principatelor în context european”, aceştia purtând bannere cu numele unităţilor de învăţământ cărora le aparţin.

Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române a început la ora 11.00 cu un simpozion dedicat Unirii Principatelor. De la ora 14.00, fanfara militară a cântat în Parcul Central, iar la ora 15.00, pe scena amplasată în Piaţa Unirii, a avut loc un concert coral.

Manifestările s-au încheiat cu retragerea cu torţe, moment organizat cu militarii din Granizoana Focşani.

Anul trecut de Ziua Unirii, preşedintele preşedintele Traian Băsescu a participat la manifestările de la Focşani şi de Iaşi, el fiind primit de mulţime cu huiduieli.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...