Regulamentul pentru stocarea gazelor a fost adoptat de Consiliul UE

La trei luni de la publicarea propunerii legislative de către Comisie, Consiliul UE a adoptat definitiv regulamentul care urmăreşte să asigure faptul că, în pofida perturbărilor de pe piaţa gazelor, capacităţile de stocare a gazelor în UE sunt pline înainte de sezonul de iarnă şi pot fi partajate între statele membre într-un spirit de solidaritate, informează un comunicat de presă al Consiliului.
AGERPRES - lun, 27 iun. 2022, 13:06

„Datorită negocierilor desfăşurate în mai puţin de două luni, Uniunea dispune în prezent de un instrument care impune fiecărui stat membru să se pregătească pentru perioada de iarnă cu un stoc de a gaze suficient şi să faciliteze partajarea acestuia între ţări. Salut acest regulament foarte operaţional, care, în contextul internaţional pe care îl cunoaştem, permite consolidarea rezilienţei energetice europene şi a solidarităţii concrete între statele membre”, a declarat Agnes Pannier-Runacher, ministrul francez responsabil cu tranziţia energetică, scrie Agerpres.

Regulamentul prevede că instalaţiile de înmagazinare subterană a gazelor de pe teritoriul statelor membre trebuie să fie umplute înainte de începutul iernii 2022-2023 la cel puţin 80% din capacitate şi la 90% din capacitate înainte de începutul următoarelor perioade de iarnă. La nivel mondial, Uniunea va încerca să constituie, în mod colectiv, stocuri de 85% din capacitatea de înmagazinare subterană a gazelor în 2022.

Citeşte şi

Întrucât capacităţile de stocare a gazelor şi situaţiile naţionale variază foarte mult, statele membre vor putea, în funcţie de situaţie, să îndeplinească parţial obiectivele de stocare prin includerea unor stocuri de gaz natural lichefiat (GNL) sau de combustibili alternativi. Pentru a ţine seama de situaţia statelor membre cu capacităţi de stocare foarte mari în raport cu consumul lor naţional de gaze, obligaţia de a constitui stocuri subterane va fi limitată la 35% din consumul mediu anual de gaze al statelor membre în ultimii cinci ani.

Unele state membre nu dispun de instalaţii de stocare pe teritoriul lor, astfel încât regulamentul prevede că aceste state membre trebuie să stocheze 15% din consumul lor naţional anual de gaze în stocuri situate în alte state membre şi, prin urmare, să aibă acces la rezervele de gaze stocate în alte state membre. Mecanismul va spori securitatea aprovizionării cu gaze a acestor state, partajând în acelaşi timp sarcina financiară a umplerii capacităţilor de stocare ale Uniunii.

Regulamentul prevede, de asemenea, certificarea obligatorie a tuturor operatorilor de situri de stocare subterană a gazelor de către autorităţile statelor membre în cauză. Certificarea acestora vizează evitarea riscurilor potenţiale de influenţă externă asupra infrastructurii critice de stocare, care ar putea pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii sau orice alt interes esenţial în materie de securitate. Este prevăzută o procedură de certificare accelerată pentru siturile de stocare cu o capacitate mai mare de 3,5 TWh care au fost umplute la niveluri sub media Uniunii în 2020 şi 2021.

Obligaţiile de a umple capacităţile de stocare vor expira la 31 decembrie 2025, pe când obligaţiile de certificare ale operatorilor de stocuri vor continua şi după această dată. Regulamentul prevede acordarea unei derogări pentru Cipru, Malta şi Irlanda atât timp cât aceste ţări nu sunt direct interconectate cu sistemele de gaze ale altor state membre.

Comisia Europeană a prezentat proiectul său de regulament în data de 23 martie 2022. Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord în cadrul negocierilor interinstituţionale care au avut loc la 19 mai. Parlamentul European a adoptat regulamentul la 23 iulie. Adoptarea de către Consiliu UE a Regulamentului privind stocarea gazelor închide procedura. Regulamentul va fi publicat foarte curând în Jurnalul Oficial al UE şi va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării sale.

Te-ar mai putea interesa și
BMW anunță două premiere mondiale pentru Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2024
BMW anunță două premiere mondiale pentru Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2024
Vechi partener al Concursului de Eleganță de la Villa d'Este, grupul BMW a anunțat că, deși vorbim despre o competiție pentru mașini de epocă, va prezenta și două noutăți absolute: un......
Fără speranța că ar mai putea fi salvată, industria fotovoltaică europeană se mută în Statele Unite, ca să nu o îngroape definitiv China
Fără speranța că ar mai putea fi salvată, industria fotovoltaică europeană se mută în Statele Unite, ca să nu o ...
O potențială decizie a guvernelor europene care ar urma să sprijine producătorii de echipamente pentru energia regenerabilă ...
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia CNSC favorabilă turcilor de la Makyol
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia ...
Constructorul italian WeBuild a atacat la Curtea de Apel București decizia CNSC favorabilă constructorului turc Makyol ...
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în primele două luni
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în ...
Procesatorii locali de lapte au cumpărat în primele două luni ale acesti an cu până la 40% mai mult decât în perioada ...