79 de instalatori înscrişi în programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenţionate au fost respinşi de AFM. S-a publicat prima listă

În data de 27 mai, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat prima listă, cea a instalatorilor ale căror dosare de validare pentru a participa la programul de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionare au fost respinse.
Mihai Nicuţ - mar, 28 mai 2019, 07:48
79 de instalatori înscrişi în programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenţionate au fost respinşi de AFM. S-a publicat prima listă

Lista cu firmele de instalatori respinse are 79 de poziţii şi cuprinde motivele respingerii fiecărei firme, care, în esenţă, ţin de birocraţie.  

Puteţi vedea ATAŞAT lista 

Săptămâna trecută, preşedintele AFM, Cornel Brezuică, declarase că luni se va publica prima listă, cu instalatorii respinşi, şi a dat câteva detalii despre derularea ulterioară a programului. Firmele care au fost respinse pot contesta decizia în 5 zile, iar instituţia trebuie să le răspundă în 15 zile.

“Pot spune că sunt circa 270 de instalatori la nivel naţional care pot implementa programul de panouri  fotovoltaice. Luni o să prezentăm lista cu instalatorii care au fost respinşi. Ei au timp cinci zile să depună contestaţia iar noi 15 zile să răspundem la ea. După aceea vom publica lista finală” a spus Brezuică.

“Mai urmează o procedură internă între AFM şi Ministerul Dezvoltării, care este nefinalizată. Săptămâna viitoare o vom avea, apoi vom putea contura şi termene. La acest moment nu pot da termene exacte. Vom rezolva chestiunile interne săptămâna viitoare şi apoi vom prezenta un calendar. Programul are sursă de finanţare şi forţă de muncă. La început nici nu ma gândeam ca vom avea 270 de instalatori”, a spus Brezuică.

El a spus că apoi programul va putea fi accesat de persoanele fizice, care va trebui să ia legătura cu instalatorii autorizaţi, care vor avea acces la o aplicaţie informatică. Oamenii trebuie să depună doar câteva acte, actul de indentitate, extrasul de carte funciară şi certificatele de la Fisc şi Taxe Locale, după care totul se va derula prin instalatori”, a spus Brezuică.

El a spus că apoi programul va putea fi accesat de persoanele fizice, care va trebui să ia legătura cu instalatorii autorizaţi, care vor avea acces la o aplicaţie informatică. Oamenii trebuie să depună doar câteva acte, actul de indentitate, extrasul de carte funciară şi certificatele de la Fisc şi Taxe Locale, după care totul se va derula prin instalatori.

“O persoană fizică poate solicita maximum 20.000 lei. Suma va fi blocata în aplicaţie 90 de zile, până la momentul în care trebuie sa facă dovada ATR-ului (aviz tehnic de racordare – n.red.). Instalatorul trebuie să introducă in aplicaţie ATR-il. Daca nu, validarea dispare, iar suma se redistribuie primului solicitant.

Urmează perioada de 8 luni de implementare a instalaţiei, timp în care instalatorul trebuie să mai introducă electronic câteva lucruri, apoi decontarea”, a spus Brezuică.

Sesiunea de înscriere pentru validarea instalatorilor în programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică a fost prelungită în trei rânduri, AFM primind dosare până la data de 5 aprilie.

Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Citeşte şi:

Legea care anula obligativitatea autorizaţiei de construire pentru panouri fotovoltaice a fost retrimisă comisiilor parlamentare

Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.

Citeşte şi:

Ghid nou al AFM pentru persoanele fizice care vor subvenţia de 20.000 de lei pentru panouri fotovoltaice. Ce îţi spune statul să faci

Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice presupune o subvenţie de până la 20.000 de lei (maximum 90% din valoarea investiţiei) acordată de AFM persoanelor fizice care îşi instalează acasă sisteme fotovoltaice. Programul se derulează însă prin intermediul firmelor de instalatori validate de AFM, cele care instalează,iniţial pe banii lor şi în mai mică măsură ai solicitanţilor, echipamentele beneficiarilor şi apoi primesc subvenţia de la stat.

Fondurile, circa 150 de milioane de euro, acoperă circa 30.000 de solicitanţi, la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, afirmă Kremlinul
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de......
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Test Dacia Duster 3: Schimbare radicală
Dacia Duster, SUV-ul asamblat exclusiv în România pentru piața europeană, a ajuns la a treia generație și, de-a lungul ...
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov
Uber extinde serviciul Uber Green la Brașov, la șase ani de când a lansat serviciul în România.
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est ...