Cum arăta litoralul românesc pe vremea lui Ceauşescu. GALERIE FOTO

Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni pe litoralul românesc. Hotelurile construite în perioada comunistă şi-au schimbat faţa şi îşi aşteaptă clienţii cu servicii de lux. 
Economica.net - vin, 01 mai 2015, 21:19
Cum arăta litoralul românesc pe vremea lui Ceauşescu. GALERIE FOTO

De la Mangalia şi până la Mamaia, litoralul românesc arăta diferit faţă de ce ştim noi acum. Nu erau atât de multe umbreluţe de soare, iar plajele erau mai late. 

Cea mai întinsă staţiune de pe litoralul românesc, şi care are şi cele mai multe locuri de cazare este Mamaia. Primele cabine de lemn apar în 1906, însă staţiunea începe să se dezvolte după Primul Război Mondial. Primul hotel în adevăratul sens al cuvântului este Rex, construit în 1936. În perioada comunistă, în staţiune apar hotelurile de tip bloc şi odată cu ele, din ce în ce mai mulţi turişti din ţările comuniste, şi nu numai.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriaşă afacere de corupţie,......
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...