Parlamentul European: Băuturile alcoolice trebuie să aibă conţinutul caloric înscris pe etichetă

Comisia Europeană trebuie să prezinte cel mai târziu până la finalul anului viitor o propunere privind includerea conţinutului caloric al băuturilor alcoolice pe etichetă, susţin membrii Parlamentului European într-o rezoluţie adoptată miercuri, la Strasbourg, potrivit unui comunicat de presă al PE.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 14:38
Parlamentul European: Băuturile alcoolice trebuie să aibă conţinutul caloric înscris pe etichetă

Eurodeputaţii cer o nouă Strategie UE privind alcoolul, concentrată pe consumul de alcool de către minori şi pe o etichetare la nivel UE care să descurajeze condusul sub influenţa alcoolului şi consumul în timpul sarcinii.

De asemenea, PE îi solicită Comisiei Europene să ‘înceapă imediat să lucreze la o nouă Strategie UE pentru alcool (2016-2020)’ pentru a ajuta guvernele naţionale să rezolve problemele cauzate de consumul de alcool. Strategia ar trebui să includă colectarea unor date credibile, îmbunătăţirea prevenirii şi tratamentului, reducerea accidentelor cauzate de condusul sub influenţa alcoolului şi analizarea diverselor moduri de consum.

Comisia Europeană ar trebui să evalueze dacă cerinţa de a oferi consumatorilor informaţii despre ingrediente şi conţinutul nutritiv s-ar aplica şi băuturilor alcoolice.

Membrii PE mai cer Comisiei Europene să ia în considerare o etichetare la nivel UE care să recomande femeilor însărcinate să nu consume alcool şi să atragă atenţia consumatorilor asupra riscurilor condusului auto sub influenţa băuturii.

Statele membre trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a proteja tinerii prin consolidarea legislaţiei privind vârsta minimă pentru consumul de alcool, recomandând să fie monitorizate efectele reclamelor la alcool asupra tinerilor şi să fie limitată expunerea acestora.

De asemenea, CE ar trebui să rezolve şi problema vânzărilor transfrontaliere de alcool prin intermediul internetului, spun eurodeputaţii.

Consumul de alcool este cea de a doua cauză legată de stilul de viaţă pentru boli în unele state membre, iar dependenţa de alcool este un factor de risc în peste 60 de boli cronice, inclusiv boli ale ficatului cauzate de alcool, pancreatita cronică alcoolică şi aproape toate celelalte boli digestive, cancer, diabet, boli cardiovasculare, obezitate.

Abuzul de alcool cauzează 3,3 milioane de decese premature anual în întreaga lume, adică 5,9% din total. În grupa de vârstă 20-39 de ani, aproximativ 25% din toate decesele pot fi atribuite abuzului de alcool. Aceste decese survin adesea în accidente, acte de violenţă sau din cauza unor boli de ficat.

Te-ar mai putea interesa și
Patru companii din zece nu au politici de restricţionare a utilizării aplicaţiilor AI din afara platformelor aprobate
Patru companii din zece nu au politici de restricţionare a utilizării aplicaţiilor AI din afara platformelor aprobate
Aproape trei sferturi dintre companiile globale (73%) integrează tehnologii AI, însă 40% nu au politici care să restricţioneze utilizarea aplicaţiilor de acest tip din afara proceselor sau......
Germania reduce taxele la carburanți cu echivalentul a 90 de bani pe litru și are în vedere o plafonare a prețurilor. Azi sunt alegeri locale, inclusiv în Berlin
Germania reduce taxele la carburanți cu echivalentul a 90 de bani pe litru și are în vedere o plafonare a prețurilor. ...
Germania va reduce taxele pe benzină și motorină cu 0,17 euro pe litru, a anunțat vineri guvernul, la câteva zile după ...
Action, lanțul de magazine cu produse la 5 lei, se extinde în România și intră în două oraşe. Face angajări acum, oferă salarii și de 6.500 de lei
Action, lanțul de magazine cu produse la 5 lei, se extinde în România și intră în două oraşe. Face angajări acum, ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 26 de magazine în ţară, intră în Sibiu, Afumaţi, ...
Siegfried Mureșan, nou mesaj: „Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu să sting lumina, se înșală amarnic”
Siegfried Mureșan, nou mesaj: „Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu ...
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat duminică că nu va schimba direcția de reformă asumată de predecesorul ...