Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, reţinut de DNA

Directorul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Gabriel Surdu, a fost reţinut miercuri de procurorii DNA, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 15:06
Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, reţinut de DNA

Procurori DNA au efectuat miercuri percheziţii la RA-APPS, de anchetă fiind vizat directorul instituţiei, pentru suspiciuni de cumpărare de influenţă. De asemenea, au avut loc percheziţii în alte 3 locaţii din Bucureşti şi judeţul Prahova.

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, este cercetat de DNA pentru că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău de la această dată, Cristinel Bîgiu, să îi faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, firmă pe care o conducea prin intermediar, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleaşi surse au precizat că Bîgiu a fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu şi l-a sprijinit să obţină un contract de lucrări pentru firma respectivă, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenţiei pe lângă primarul localităţii cerând 8% din valoarea contractului.

Firma SC Construct CO Group SRL ar fi fost condusă de Gabriel Surdu printr-un intermediar.

Potrivit surselor, în data de 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa şi SC Construct CO Group SRL, administrată de Horaţiu Daniel Vidan Popa, a fost încheiat contractul având ca obiect proiectarea şi execuţia ‘Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, judeţul Buzău’, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
BERD investeşte şase miliarde de dolari în proiecte de energie regenerabilă din Turcia
BERD investeşte şase miliarde de dolari în proiecte de energie regenerabilă din Turcia
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat miercuri că în următorii cinci ani intenţionează să investească şase miliarde de dolari în proiecte de energie......
Nou CEO al WALDEVAR Energy: Ioan Popoviciu
Nou CEO al WALDEVAR Energy: Ioan Popoviciu
WALDEVAR Holding anunță numirea lui Ioan Popoviciu, om cu aproape 30 de ani de experiență în infrastructura energetică ...
FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, avansează cu renovarea hotelului din Italia. Când se deschide
FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, avansează cu renovarea hotelului din Italia. Când se deschide
Pavăl Holding, deținut de frații Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, investesc 50 de milioane de euro în ...
Ce se va întâmpla cu directorul tehnic al centralei nucleare de la Cernavodă, demis după noua avarie de la Unitatea 1
Ce se va întâmpla cu directorul tehnic al centralei nucleare de la Cernavodă, demis după noua avarie de la Unitatea 1
Directorul tehnic al Centralei Nuclearelectrice Cernavodă, înlocuit în urma deconectării Unităţii 1 de la Sistemul ...