Transportatorii în comun din Grecia sunt în grevă pentru 24 de ore. Ce anunță MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Elenă că, în continuarea atenţionărilor de călătorie privind organizarea, în ziua de 1 mai, a unor acţiuni greviste de 24 de ore a marinarilor şi a transportatorilor feroviari, şi lucrătorii din domeniul transportului în comun au anunţat organizarea unei greve de 24 de ore în aceeaşi zi, cu înregistrarea unor modificări de orare de funcţionare.
Economica.net - vin, 01 mai 2015, 06:15
Transportatorii în comun din Grecia sunt în grevă pentru 24 de ore. Ce anunță MAE

Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri AGERPRES, transportul în comun se va desfăşura după următorul program: autobuzele vor circula de la ora 9:00 la ora 21:00, iar troleibuzele de la ora 8:30 la ora 21:00; cursele trenurilor şi metrourilor suburbane vor fi anulate; lucrătorii de la metroul cu traseele din zona urbană, precum şi cei de la tramvai vor protesta doar în primele ore ale dimineţii, până la ora 9:00.

Persoanele interesate pot obţine informaţii la numărul +30 14511 şi de pe site-ul www.trainose.gr.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro, pentru a obţine informaţii actualizate.

MAE reiterează faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (poate fi descărcată gratuit din ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi
posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, inclusiv în Republica Elenă, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa!

Te-ar mai putea interesa și
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de ...
Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova....
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ce spune despre datoria de un miliard de lei către Electroputere VFU Paşcani
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creştere a tarifului STB doar după ...
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică ...
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea ...