SUA şi Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară au semnat un nou acord de cooperare

SUA şi Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) au semnat joi un nou acord de cooperare în domeniul cercetării din domeniul fizicii, informează AFP.
Economica.net - vin, 08 mai 2015, 07:05
SUA şi Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară au semnat un nou acord de cooperare

Acordul semnat în cadrul unei ceremonii la Casa Albă de către Departamentul pentru Energie, Fundaţia naţională americană a ştiinţelor şi CERN, cu sediul la Geneva, va permite descoperiri ştiinţifice suplimentare în domeniul fizicii particulelor şi al calculului informatic avansat, se precizează într-un comunicat citat de AFP.

‘Societatea, precum şi comunitatea ştiinţifică în ansamblul său vor beneficia pe deplin de o cooperare ştiinţifică productivă dincolo de frontiere’, a spus John Holdren, director al Oficiului pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Casei Albe.

‘Acest acord ne permite să luăm în considerare o cooperare de succes pe termen lung cu Statele Unite, în mod special pentru a duce în decursul anilor marele accelerator de particule Large Hadron Collider (LHC) la potenţialul său deplin printr-o serie planificată de modernizări’, a declarat directorul general al CERN, germanul Rolf Heuer.

Acest acord apropie strategiile europene şi americane pe termen lung în domeniul fizicii particulelor şi se concentrează pe o strânsă cooperare internaţională, scrie Agerpres.

LHC este cel mai puternic accelerator de particule din lume şi este de menţionat că acesta a confirmat în 2012 existenţa bosonului Higgs considerat piatra de temelie a structurii fundamentale a materiei. Cu ajutorul LHC s-ar putea ajunge şi la dezlegarea altor mistere privind compoziţia Universului, scrie AFP.

CERN şi SUA au o lungă istorie a colaborării. Fizicianul american Isidor Rabi a fost unul dintre fondatorii acestei organizaţii europene şi mulţi oameni de ştiinţă din SUA au participat la proiecte de cercetare la CERN de la crearea sa la începutul anilor 1950.

Acordul între CERN şi SUA va fi reînnoit automat la fiecare cinci ani, cu excepţia cazului în care unul dintre semnatari doreşte să-l modifice sau să-i pună capăt, precizează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Porsche ar putea concedia încă 4.000 de oameni
Porsche ar putea concedia încă 4.000 de oameni
Porsche ar putea elimina încă aproximativ 4.100 de locuri de muncă, pe lângă concedierile deja convenite, în cadrul amplului plan de restructurare al grupului Volkswagen, potrivit cotidianului......
Tranzacția gigant a momentului pe piața alimentară: Compania din spatele margarinelor Becel, Rama și Delam este scoasă la vânzare pentru 7 miliarde de euro
Tranzacția gigant a momentului pe piața alimentară: Compania din spatele margarinelor Becel, Rama și Delam este scoasă ...
KKR, unul dintre cele mai puternice fonduri de investiții din lume, se pregătește să vândă businessul de margarină ...
Rebelii houthi au atacat cu rachete capitala Arabiei Saudite, Riad. SUA averizează asupra unei “escaladări rapide” a conflictului
Rebelii houthi au atacat cu rachete capitala Arabiei Saudite, Riad. SUA averizează asupra unei “escaladări rapide” ...
Statele Unite au avertizat că se tem de o „escaladare rapidă” a ostilităţilor în Orientul Mijlociu, în contextul ...
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. Mureşan are 10 zile la dispoziţie să îşi găsească o majoritate în Parlament
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. ...
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, sâmbătă, decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier, au precizat surse ...