Autorităţile americane investighează 11 ameninţări la adresa unor zboruri internaţionale

Agenţiile guvernamentale din Statele Unite investighează cel puţin 11 ameninţări la adresa unor zboruri comerciale internaţionale, care se pare că au fost făcute prin telefon luni după-amiază de aceeaşi persoană, au anunţat marţi oficiali americani, informează Reuters.
Economica.net - mie, 27 mai 2015, 03:43
Autorităţile americane investighează 11 ameninţări la adresa unor zboruri internaţionale

Un zbor, zborul Air France 22 de la Paris, a fost escortat de două avioane de luptă americane F-15 către Aeroportul Internaţional din New York John F. Kennedy după ce autorităţile au fost ameninţate, au declarat oficialii, care au cerut să nu fie identificaţi.

Avionul a aterizat în siguranţă şi nu au fost raportate incidente sau pericole de către pasageri sau echipaj, a declarat J. Peter Donald, un purtător de cuvânt de la FBI.

Ameninţări au fost făcute de asemenea la adresa unor zboruri atât spre şi după decolare de pe aeroporturi din SUA, inclusiv Newark şi Atlanta, precum şi zboruri între alte oraşe din străinătate, în Europa, America de Nord şi de Sud şi Orientul Mijlociu, a declarat un oficial, citat de Reuters.

Oficialii cred că toate ameninţările au fost făcute prin telefon la departamentele locale de poliţie de către acelaşi individ, dar ei au adăugat că identitatea apelantului şi motivele nu sunt încă cunoscute, scrie Agerpres.

Nu a fost găsită nicio dovadă de explozibili, iar oficialii au spus că ameninţările au provocat o perturbaţie şi cheltuit resurse ale organelor de aplicare a legii.

Printre teoriile ce fac obiectul anchetei ar fi că ameninţările au fost făcute de un individ deranjat mintal sau un agitator sau sunt un efort al unui individ sau grup de a testa modul în care agenţiile din SUA răspund unor astfel de ameninţări, potrivit oficialilor.

Autorităţile de securitate aeronautică din Statele Unite primesc şi investighează în medie o astfel de ameninţare pe zi, a declarat unul dintre oficiali.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. Mureşan are 10 zile la dispoziţie să îşi găsească o majoritate în Parlament
Nicuşor Dan a semnat decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier. Va fi publicat luni în Monitorul Oficial. ...
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, sâmbătă, decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan premier, au precizat surse din Administraţia Prezidenţială pentru agenția de presă News.ro.......
Șeful armatei germane va fi următorul președinte al Comitetului Militar al NATO
Șeful armatei germane va fi următorul președinte al Comitetului Militar al NATO
Generalul Carsten Breuer, șeful armatei germane, a fost ales sâmbătă viitorul președinte al Comitetului Militar al NATO, ...
FOTO Căsuțe Hobbit la poalele munților Făgăraș, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
FOTO Căsuțe Hobbit la poalele munților Făgăraș, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
O proprietate turistică cu un concept arhitectural deosebit în România este disponibilă la vânzare. Pensiunea „Dealul ...
FOTO Anunț important de la Revolut. Apare o funcție în premieră. Ce poate face și cum poți folosi asistentul personal
FOTO Anunț important de la Revolut. Apare o funcție în premieră. Ce poate face și cum poți folosi asistentul personal
Anunț important de la Revolut. Banca digitală lansează asistentul personal pe bază de inteligență artificială care ...