Acordul de liber-schimb UE-SUA a obţinut un prim vot de susţinere în Parlamentul European

Acordul de liber-schimb, în curs de negociere între europeni şi americani, a beneficiat joi de un prim vot de susţinere al Parlamentului European în cadrul comisiei pentru comerţ internaţional, ceea ce a provocat nemulţumirea eurodeputaţilor verzi, care s-au opus cu fermitate proiectului, relatează AFP.
Economica.net - J, 28 mai 2015, 13:54
Acordul de liber-schimb UE-SUA a obţinut un prim vot de susţinere în Parlamentul European

Acest acord de liber-schimb, cunoscut sub acronimul TTIP, a primit susţinerea a 28 de eurodeputaţi socialişti, conservatori şi liberali care fac parte din comisia pentru comerţ. Un număr de 13 eurodeputaţi s-au pronunţat împotrivă, printre care şi eurodeputaţii verzi. Francezul Yannick Jadot a acuzat faptul că grupul socialist a cedat asupra unor aspecte, printre care şi cel foarte controversat referitor la tribunalele de arbitraj.

Aceste proceduri de arbitraj îngrijorează numeroase ţări europene, care văd în ele o poartă deschisă pentru punerea în discuţie de către multinaţionale a politicilor lor publice.

Grupul S&D din PE ‘considera până acum ISDS (tribunalele de arbitraj) inacceptabile între două continente democratice dotate cu sisteme juridice independente şi performante’, a subliniat Jadot, vicepreşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional.

‘Obiectul acestui vot era de a defini liniile roşii şi principiile directoare care trebuie să încadreze negocierile şi asupra cărora vom rămâne intransigenţi’, au afirmat la rândul lor eurodeputaţii conservatori Tokia Saifi şi Franck Proust, într-un comunicat.

‘Nu vom accepta un mecanism de reglementare a diferendelor dintre investitori şi stat care să nu fie reformat’, au adăugat cei doi eurodeputaţi, făcând un pas în sensul propunerii făcute de comisarul european pentru comerţ Cecilia Malmstrom, care speră să redeschidă în toamnă acest dosar sensibil.

În contextul polemicii suscitate de acest mecanism, dosarul este îngheţat de mai multe luni. Pentru a debloca situaţia, Cecilia Malmstrom a propus crearea unui tribunal internaţional permanent pentru reglarea litigiilor legate de investiţii şi înlocuirea mecanismului bilateral evocat până acum. De asemenea, ea sugerează introducerea unui mecanism de apel.

Parlamentul European se va pronunţa în plen la 10 iunie asupra acordului UE-SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...