Complexul Energetic Hunedoara a rambursat integral către stat ajutorul declarat incompatibil de UE

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a rambursat integral miercuri către statul român ajutorul de stat declarat incompatibil cu piaţa internă de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri, citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 10 iun. 2015, 17:57
Complexul Energetic Hunedoara a rambursat integral către stat ajutorul declarat incompatibil de UE

Sumele plătite provin dintr-un împrumut acordat Complexului Energetic Hunedoara pe termen scurt şi în condiţii de piaţă de către Ministerul Finanţelor Publice, din venituri realizate din privatizare, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, în urma plăţilor efectuate miercuri, CEH poate beneficia de un ajutor de stat individual pentru salvare, acţiune ce a fost deja autorizată de Comisia Europeană.

„Urmează ca Societatea Complexul Energetic Hunedoara să angajeze un consultant internaţional al cărui rol va fi acela de a elabora planul de restructurare. Suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp, astfel încât să putem notifica documentul Comisiei Europene. Odată parcurse aceste etape, vom proceda la implementarea măsurilor de restructurare care să ne permită rentabilizarea CEH”, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea.

În 13 mai 2015, Ministerul Energiei publica un proiect de ordonanţă potrivit căruia Finanţele urmau să acorde un împrumut „în limita” sumei de 40 milioane lei, pentru 90 de zile, Complexului Energetic Hunedoara, pentru rambursarea unui ajutor de stat incompatibil prevăzut într-o decizie a Comisiei Europene din 20 aprilie 2015.

Pe de altă parte, la sfârşitul lunii mai a acestui an, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care acordă un ajutor de stat individual în valoare totală de 167 de milioane de lei pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara.

„Ministerul Finanţelor Publice va putea acorda, la solicitarea societăţii, un împrumut în tranşe în sumă de 167 milioane de lei, pe o perioadă de şase luni, cu titlul de ajutor de stat individual de salvare. Ajutorul se acordă în scopul asigurării necesarului de lichidităţi pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susţinere a activităţilor, precum şi pentru cele necesare achiziţionării deficitului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră”, a declarat, la momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

Potrivit acestuia, ajutorul nu se acordă sectorului cărbunelui, activitatea minieră a societăţii urmând a se separa legal de celelalte activităţi.

Acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Hunedoara fost autorizată de Comisia Europeană în 21 aprilie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Metrou în Militari Residence și Cartierul Latin: Primăria București intră în asocierea pentru prelungirea magistralei de metrou M3
Metrou în Militari Residence și Cartierul Latin: Primăria București intră în asocierea pentru prelungirea magistralei ...
Primaria Capitalei anunță miercuri asocierea cu Metrorex, Primăria Sectorului 6 și Ministerul Transporturilor pentru lucrările de prelungire a magistralei de metrou M3 spre Centura Capitalei,......
Europa înlocuiește dependența de gazul rusesc cu dependența de LNG din SUA. Două treimi din importurile de gaze lichefiate din acest an vor veni din America
Europa înlocuiește dependența de gazul rusesc cu dependența de LNG din SUA. Două treimi din importurile de gaze lichefiate ...
Europa își adâncește dependența de gazele naturale lichefiate (LNG) din SUA, care vor furniza două treimi din importurile ...
Decizie surpriză de la Wizz Air: Compania reia mai devreme zborurile București – Tel Aviv. De când se pot cumpăra bilete
Decizie surpriză de la Wizz Air: Compania reia mai devreme zborurile București – Tel Aviv. De când se pot cumpăra ...
Compania aeriană Wizz Air reia zborurile de la București Otopeni către Tel Aviv începând cu 28 mai.
Sume uriașe de bani cash din Ucraina tranzitează ilegal România. Ministerul Finanțelor: Riscuri majore. Suma se ridică la aproape 2 miliarde de euro
Sume uriașe de bani cash din Ucraina tranzitează ilegal România. Ministerul Finanțelor: Riscuri majore. Suma se ridică ...
Corpul de Control al Ministerului Finanțelor, în colaborare cu Autoritatea Vamală Română, a descoperit că prin România ...