Oferta de titluri de stat pentru populaţie se închide vineri la ora 13.00

Oferta de titluri de stat pentru populaţie derulată de Ministerul Finanţelor Publice începând din data de 8 iunie se încheie vineri la ora 13,00, însă alocarea titlurilor şi stabilirea dobânzii vor avea loc luni, 22 iunie.
Economica.net - vin, 19 iun. 2015, 05:16
Oferta de titluri de stat pentru populaţie se închide vineri la ora 13.00

Şeful Trezoreriei, Ştefan Nanu, a declarat recent că, în funcţie de succesul acestei emisiuni, va fi stabilită o strategie în privinţa următoarelor emisiuni, până în prezent solicitările fiind de reducere a valorii nominale şi de emitere pe perioade mai lungi, scrie Agerpres.

Valoarea programului, denumit Fidelis, este de 100 de milioane de lei, cu posibilitatea majorării, valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1.000 de lei, scadenţa este la 2 ani, iar sindicatul de intermediere este format din BCR, BRD şi Raiffeisen Bank.

Dobânda acestor titluri de stat va fi stabilită ulterior perioadei de subscriere, respectiv pe 22 iunie, în funcţie de ordinele de subscriere plasate de investitori. ‘La data solicitării, prin completarea formularului de subscriere, persoanele fizice vor indica nivelul dobânzii la care doresc să cumpere titluri de stat, care trebuie să fie cuprins în intervalul 1,75% – 2,15% pe an. Dobânda plătită investitorilor va fi fixă, nivelul acesteia urmând a fi stabilit şi comunicat de către MFP la momentul alocării emisiunii, în data de 22 iunie 2015’, se arată într-un comunicat al MFP transmis în momentul publicării prospectului de emisiune.

Titlurile vor fi listate pe Bursa de Valori Bucureşti, iar prima zi de tranzacţionare va fi 26 iunie.

Potrivit MFP, în cazul în care nu are deja un cont de brokeraj, investitorul trebuie să îşi deschidă unul prin încheierea unui contract de intermediere financiară cu un intermediar autorizat: fie una dintre băncile intermediare (BCR, BRD sau Raiffeisen), care nu percep comision la subscriere, fie o societate de servicii de investiţii financiare (care are dreptul să tranzacţioneze la BVB).

În cazul în care investitorul doreşte vânzarea titlurilor de stat achiziţionate în oferta sau cumpărarea unor titluri noi, după închiderea ofertei, şi listarea titlurilor la BVB, acesta poate consulta cotaţiile pe site-ul www.bvb.ro, dar trebuie să ia legătura cu intermediarul.

Comisionul perceput de băncile intermediare pentru vânzarea sau cumpărarea acestor titluri de stat nu va depăşi 0,1% din valoarea vânzării/cumpărării în timp ce societăţile de investiţii financiare vor aplica propria politică de comisionare.

Potrivit autorităţilor, dobânda şi câştigul de capital obţinute de investitorii persoane fizice din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat emise de statul roman sunt venituri neimpozabile. De asemenea, maximul intervalului de dobândă la care poate subscrie populaţia va fi mai mare faţă de randamentul actual al titlurilor de stat cu aceeaşi maturitate (2 ani). Vânzarea titlurilor de stat pe bursă va permite conservarea dobânzii acumulate până la momentul tranzacţiei spre deosebire de alte investiţii la care dobânda se pierde în cazul în care respectiva investiţie nu este păstrată pana la maturitate sau pe un anumit termen predefinit.

Aceasta este prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie derulată de Ministerul Finanţelor Publice în ultimii 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
BERD și APS preiau credite neperformante de 400 de milioane de euro de la fosta Piraeus Bank România
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și APS, una dintre cele mai importante firme de gestionare a creditelor neperformante (NPL) din Europa, cumpără un portofoliu de......
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
UE prelungește cadrul temporar ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor
Un cadru temporar ce permite statelor din UE să acorde mai uşor importante ajutoare publice întreprinderilor agricole ...
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa
Gazprom a raportat pierdere de 7 miliarde de dolari în 2023, ca urmare a reducerii livrărilor către Europa
Grupul rus Gazprom a raportat joi pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu ...
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Veniturile Norvegiei din petrol și gaze au scăzut masiv, ca urmare a scăderii prețurilor
Norvegia a înregistrat ăn primul trimestru  încasări din participațiile sale la zăcămintele de petrol și gaze offsahore ...