Preţul zahărului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani

Cotaţia futures a zahărului a coborât luni până la cel mai scăzut nivel de după luna ianuarie 2009, pe fondul speculaţiilor că supra-oferta mondială va creşte pe măsură ce recoltatul avansează în Brazilia, cel mai mare producător mondial, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 21 iul. 2015, 11:40
Preţul zahărului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani

La ICE Futures New York, cotaţia zahărului brut cu livrare în luna octombrie a coborât cu 4,9%, ajungând la închidere la valoarea de 11,44 cenţi livra (o livră = aproximativ 500 de grame). Anterior, pe această piaţă, preţul zahărului a atins 11,35 cenţi livra, cel mai scăzut nivel înregistrat după data de 14 ianuarie 2009, scrie Agerpres.

Este vorba despre cea mai mare scădere în rândul celor 22 de materii prime incluse în Bloomberg Commodity Index, unul dintre motive fiind şi aprecierea dolarului, care a redus apetitul pentru energie, produse agricole şi metale, ca alternative investiţii. În plus, oferta mondială de zahăr a depăşit cererea în ultimii cinci ani, iar vremea favorabilă din unele regiuni din Brazilia vor ajuta recoltatul, care fost oprit de ploile de la începutul lunii.

‘Zahărul este supus în prezent la aceleaşi presiuni, la fel ca multe alte materii prime. În Brazilia, vremea favorabilă din următoarea săptămână va permite ca recoltatul trestiei de zahăr să recupereze din întârziere’, a declarat James Cordier, fondatorul Optionsellers.com

Preţul zahărului a scăzut cu 21%, în 2015, în timp ce dolarul s-a apreciat cu 7% în raport cu un coş format din 10 valute. Luni, dolarul american a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 săptămâni.

De asemenea, scăderea preţurilor la energie a afectat şi ea apetitul pentru zahăr, pentru că producătorii de etanol din Brazilia sunt mai puţin înclinaţi să utilizeze trestia de zahăr pentru a produce biocombustibil.

‘În condiţiile preţurilor scăzute la energie, mai mult zahăr este rafinat pentru consum alimentar. În plus, utilizatorii finali care în mod normal îşi constituie stocuri în perioade de preţuri scăzute continuă să cumpere doar strictul necesar’, susţine James Cordier.

Pe alte pieţe, preţurile la produsele cu livrare în luna septembrie, precum cacao, au crescut cu 0,2%, la cafeaua Arabica – au scăzut cu 0,7%, până la 1,2745 dolari livra, iar la sucul de portocale concentrat – s-au redus cu 1,1%, până la 1,1865 dolari livra.

Te-ar mai putea interesa și
Desant grecesc pentru baterii de stocare de mii de MWh în România și în zonă. Joint-venture între PPC și METLEN Energy & Metals
Desant grecesc pentru baterii de stocare de mii de MWh în România și în zonă. Joint-venture între PPC și METLEN Energy ...
Grupurile PPC și METLEN, companii mari grecești din sectorul energiei electrice din Grecia și din regiunea Europei de Sud-Est au semnat un Acord de Joint-Venture (JVA) pentru înființarea unei......
Salariul, cel mai important criteriu la alegerea unui job – studiu
Salariul, cel mai important criteriu la alegerea unui job – studiu
Salariul este criteriul principal în alegerea unui job pentru majoritatea angajaților români participanţi la studiul ...
Prioritate strategică pentru România. Comisia pentru bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de eurodeputatul Victor Negrescu pentru operaționalizarea hubului european de securitate maritimă la Marea Neagră
Prioritate strategică pentru România. Comisia pentru bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de eurodeputatul ...
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a anunţat joi adoptarea în Comisia pentru bugete a Parlamentului European a amendamentului ...
Ford adaugă noi valențe modelului Puma, de la deplasare autonomă la autonomie optimizată
Ford adaugă noi valențe modelului Puma, de la deplasare autonomă la autonomie optimizată
Ford a anunțat astăzi o serie de îmbunătățiri aduse modelelor Puma și Puma Gen-E, oferind tehnologie avansată, o ...