Preţurile medii ale apartamentelor din Capitală au crescut luna trecută până la 68.000 euro

Preţurile apartamentelor din Capitală au crescut, în iulie, cu 5,3% comparativ cu iunie 2015 şi cu 2,8% faţă de iulie 2014, aceasta fiind cea mai mare creştere a preţurilor din acest an, conform unei analize realizate de o companie de consultanţă imobiliară.
Economica.net - vin, 07 aug. 2015, 09:43
Preţurile medii ale apartamentelor din Capitală au crescut luna trecută până la 68.000 euro

Pe segmentul mediu şi premium, respectiv zonele centrale, semicentrale şi de Nord, preţul mediu solicitat de proprietari a revenit la valoarea din lunile de primăvară – 68.000 de euro. Acest preţ este cu 3,03% mai mare decât acela solicitat în luna iunie.

De cealaltă parte, în zonele mărginaşe ale Bucureştiului, preţurile medii solicitate au crescut considerabil faţă de luna iunie, cu 8,51%, cea mai mare creştere înregistrată în acest an pe segmentul rezidenţial. Proprietarii de apartamente situate în aceste zone solicită acum un preţ mediu de 51.000 de euro, preţ similar cu cel din luna februarie (51.050 de euro) şi cu 1.000 de euro mai mare decât în lunile de primăvară.

Comparativ cu luna iulie a anului trecut, preţurile medii solicitate de proprietari au crescut pe ambele segmente de piaţă. În zonele mărginaşe, creşterea este una uşoară, de 0,5%. În schimb, valorile apartamentelor din segmentul mediu şi premium au consemnat creşteri de 4,61%. Preţul mediu solicitat pentru un apartament din zonele semicentrale, centrale şi de Nord se situa, în iulie 2014, în jurul valorii de 65.000 de euro.

În timp ce preţurile sunt mai mari decât în iunie, ofertele sunt mai puţine. În iulie 2015, au fost scoase pe piaţă 3.529 de oferte de apartamente, cu 18,7% mai puţine decât în luna trecută. Dintre acestea, 1.674 sunt situate în centrul, semicentrul şi în Nordul Bucureştiului, iar 1.855 în zonele mărginaşe, conform analizei HomeFinders, remisă vineri AGERPRES

În schimb, comparativ cu iulie 2014, volumul de oferte a înregistrat o creştere spectaculoasă, de 51,71%. În centru, semicentru şi zona de Nord, numărul total de oferte a crescut cu 48,9%, iar la periferie cu 54,32%.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Căsuțe Hobbit la poalele munților Făgăraș, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
FOTO Căsuțe Hobbit la poalele munților Făgăraș, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
O proprietate turistică cu un concept arhitectural deosebit în România este disponibilă la vânzare. Pensiunea „Dealul Verde” din Porumbacu de Sus poate fi cumpărată cu 600.000 de euro. ...
FOTO Anunț important de la Revolut. Apare o funcție în premieră. Ce poate face și cum poți folosi asistentul personal
FOTO Anunț important de la Revolut. Apare o funcție în premieră. Ce poate face și cum poți folosi asistentul personal
Anunț important de la Revolut. Banca digitală lansează asistentul personal pe bază de inteligență artificială care ...
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru vor participa la recepția oferită de Donald Trump, cu ocazia Adunării Generale a ONU. Programul președintelui în SUA
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru vor participa la recepția oferită de Donald Trump, cu ocazia Adunării Generale a ...
Administrația Prezidențială a anunțat programul lui Nicușor Dan în SUA. Președintele va participa la Adunarea Generală ...
Ce spune Nicușor Dan despre ratingul de țară al României
Ce spune Nicușor Dan despre ratingul de țară al României
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, la Bistriţa-Năsăud, că pe discuţia despre ratingul de ţară, suntem ...