Angela Merkel va pleca miercuri în Brazilia împreună cu şase membri ai Cabinetului

Cancelarul german Angela Merkel va pleca miercuri în Brazilia împreună cu şase membri ai Cabinetului ei pentru a conduce alături de preşedinta Dilma Roussef primele consultări bilaterale interguvernamentale între cele două ţări, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Economica.net - vin, 14 aug. 2015, 17:32
Angela Merkel va pleca miercuri în Brazilia împreună cu şase membri ai Cabinetului

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a guvernului de la Berlin, cooperarea comercială, tehnologică şi în domeniul protejării mediului vor fi axele prioritare ale summitului al cărui obiectiv este să dea o nouă dimensiune relaţiilor germano-braziliene. Executivul german a avut sau are în vedere reuniuni în formate asemănătoare şi cu alte ţări, printre care parteneri din UE, precum Franţa, Spania, Italia, Olanda şi Polonia, sau din afara blocului comunitar, respectiv SUA, Rusia, China, Israel şi India.

În timpul vizitei vor fi semnate mai multe acorduri, dar delegaţia nu va cuprinde un grup de oameni de afaceri, deşi cancelarul Merkel se va întâlni în Brazilia cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. De asemenea, ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, nu va face parte din delegaţie, el având stabilită altă agendă. În schimb, Angela Merkel va fi însoţită de ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier.

Actualitatea politică braziliană este marcată în prezent de manifestaţiile provocate de scandalurile de corupţie ce vizează membri ai echipei preşedintei Rousseff, iar pe agenda vizitei ce va dura 23 de ore nu este prevăzută nicio întâlnire cu reprezentanţi ai opoziţiei braziliene.

Te-ar mai putea interesa și
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu......
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...