The US Secret Service va avea un buget de 2,2 miliarde de dolari în 2016

Bugetul Secret Service va creşte cu 16%, până la 2,2 miliarde de dolari în 2016. Vizată de mai multe scandaluri stânjenitoare şi acuzată că nu poate asigura în mod adecvat protecţia Casei Albe, agenţia The US Secret Service  are în plan să angajeze 1.100 de ofiţeri şi agenţi, potrivit unor surse citate de Reuters
Economica.net - S, 15 aug. 2015, 06:48
The US Secret Service va avea un buget de 2,2 miliarde de dolari în 2016

Angajarea pe cinci ani a 700 de ofiţeri şi a 400 de agenţi va creşte cu 17% personalul Secret Service, în prezent de 6.647 de persoane. Va fi cea mai mare creştere numerică  din ultimii zece ani a personalului agenţiei, care de 150 de ani este responsabilă de protecţia preşedintelui, a familiei sale şi a oficialilor de rang înalt, dar şi de combaterea infracţiunilor financiare, potrivit Agerpres.ro. 

The Secret Service încearcă să-şi revină din criză de conducere și să schimbe imaginea conform căreia îşi muşamalizează greşelile chiar şi la 12 ani de la comitere, când agenţia a fost mutată de la Departamentul de Trezorerie și absorbită de Departamentul pentru Securitate Internă.

Planul de angajare coincide cu o creştere prevăzută de 16% a bugetului Secret Service, până la 2,2 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2016, spune Reuters.

Un proiect legislativ aprobat de Camera Reprezentanţilor în luna iulie cere ca Secret Service să angajeze cel puţin 200 de ofiţeri şi 85 de agenţi speciali. Proiectul, care mai trebuie votat de Senat, prevede şi o mai bună instruire a personalului agenţiei.

Secret Service a confirmat că operează „o iniţiativă agresivă de angajare în următorii cinci ani”, dar a refuzat să comenteze cu privire la numărul de persoane recrutate.
Purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Nicole Mainor, a precizat că această „campanie de angajare este urmare a recomandărilor „făcute de o comisie formată anul trecut, după ce, în septembrie, un om a sărit gardul Casei Albe şi a ajuns până în clădire.

Incidentul a condus la demisia directorului agenţiei, Julia Pierson, care fusese angajată în 2013 pentru a pune la punct Secret Service, după un scandal din 2012 în care câţiva agenţi au plătit prostituate şi au vizitat cluburi de striptease din Cartagena, Colombia. În 2011, un bărbat a tras focuri de armă automată spre Casa Albă, dar daunele au fost descoperite abia după patru zile.

La 4 martie, doi agenţi superiori, care consumaseră alcool, au intrat cu maşina într-o baricadă de la Casa Albă, în apropiere de un pachet suspect care era investigat ca o posibilă bombă. Directorul agenţiei a fost anunţat abia după câteva zile despre incident.

În 2014, un agent privat de securitate înarmat s-a aflat în lift cu preşedintele Barack Obama, în timpul unei călătorii la Atlanta, într-o încălcare a protocolului de securitate.

Apărătorii Secret Service spun că criticile nu au încetat  să curgă din 1981 încoace, când un om înarmat a încercat să-l asasineze pe Preţedintele Ronald Reagan.

Secret Service a fost înfiinţat în 1901, după asasinarea preşedintelui William McKinley, iar în ultimii ani mandatul său s-a extins la investigarea furturilor cibernetice şi a atacurilor asupra infrastructurii financiare, bancare

Te-ar mai putea interesa și
McDonald’s deschide un restaurant nou Drive-Thru în județul Cluj, în urma unei investiții de 8 milioane de lei
McDonald’s deschide un restaurant nou Drive-Thru în județul Cluj, în urma unei investiții de 8 milioane de lei
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, își extinde rețeaua locală prin deschiderea unui nou restaurant în comuna Florești, din judeșul......
Oana Gheorghiu: Voi continua mandatul de a face curățenie în companiile de stat și nu voi accepta șantajul și populismul PSD
Oana Gheorghiu: Voi continua mandatul de a face curățenie în companiile de stat și nu voi accepta șantajul și populismul ...
Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis luni că va continua, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, mandatul de a face ...
Investiția în rulouri de geam exterior pentru casă de la Alexiana Group: cost sau economie?
Investiția în rulouri de geam exterior pentru casă de la Alexiana Group: cost sau economie?
2026 este un an potrivit pentru investiții în rulouri de geam exterior pentru locuință. Soluțiile propuse de producătorul ...
Analiză RoEM-UBB FSEGA: Efectele în lanț ale scumpirii petrolului, cum afectează conflictul din Iran creșterea economică a României
Analiză RoEM-UBB FSEGA: Efectele în lanț ale scumpirii petrolului, cum afectează conflictul din Iran creșterea economică ...
Prelungirea conflictului din Iran și riscurile asociate pentru aprovizionarea globală cu petrol generează efecte tot mai ...