A fost găsită epava avionul prăbuşit în Indonezia

Epava avionului companiei indoneziene Trigana Air, care duminică a pierdut contactul cu turnul de control deasupra provinciei Papua, în estul Indoneziei, a fost găsită în districtul Oktabe, a anunţat un responsabil din ministerul indonezian al transporturilor, citat de agenţiile Reuters, EFE şi Agerpres.
Economica.net - D, 16 aug. 2015, 16:03
A fost găsită epava avionul prăbuşit în Indonezia

Conform sursei citate, avionul a fost găsit de localnici prăbuşit pe un munte. Oficialul indonezian nu a putut să indice dacă există supravieţuitori, el menţionând doar că echipele de salvare îşi vor relua activitatea luni dimineaţă, operaţiunile de căutare fiind sistate odată cu căderea nopţii.

Aparatul turbopropulsor, de tipul ATR 42-300, a decolat de pe aeroportul localităţii Sentani şi avea ca destinaţie oraşul Oksibil, situat într-o zonă muntoasă izolată şi accesibilă numai pe calea aerului. Zborul ar fi trebuit să dureze circa 45 de minute, iar contactul radar a fost pierdut la circa 30 de minute după decolare, relatează Agerpres.

Avionul avea la bord 54 de persoane, dintre care 49 de pasageri şi 5 membri ai echipajului.

Un reprezentant al companiei Trigana Air a evocat printre posibilele cauze ale accidentului şi vremea nefavorabilă, având în vedere că regiunea unde s-a prăbuşit avionul este cunoscută pentru condiţiile meteo imprevizibile, el dezminţind însă relatările că aparatul ar fi fost supraîncărcat.

În urma numeroaselor catastrofe aeriene, Indonezia a devenit o ţară cu o reputaţie foarte proastă la capitolul siguranţei transportului aerian. În luna decembrie, un Airbus A320 al companiei AirAsia s-a prăbuşit în Marea Java, toate cele 162 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa, iar anul acesta în luna iulie un avion al armatei indoneziene s-a prăbuşit peste o zonă locuită a oraşului Medan, provocând 142 de victime

Te-ar mai putea interesa și
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului recreativ de anghile adulte, transmite AFP....
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...