Studiu CSCI : unu din doi români cred că economia s-a îmbunătăţit

Un studiu CSCI indică faptul că 47% dintre români consideră că în guvernarea Ponta economia s-a îmbunătăţit, 31% cred că economia a rămas la acelaşi nivel ca înaintea guvernării Ponta, iar 20% dintre români cred că economia s-a înrăutăţit în timpul actualei guvernări
Economica.net - S, 22 aug. 2015, 11:17
Studiu CSCI : unu din doi români cred că economia s-a îmbunătăţit

Potrivit unei cercetări sociologice realizată dce CSCI publicat pe site-ul infopolitic şi citat de Agerpres 44% dintre români consideră că, în momentul de faţă, România se îndreaptă într-o direcţie bună, iar 49% cred că direcţia spre care ţara se îndreaptă este una greşită.

Întrebaţi cât de mulţumiţi sunt în general de felul în care trăiesc, 57% dintre respondenţi se declară mulţumiţi, iar 43% sunt nemulţumiţi.

La întrebarea „credeţi că în 2015 veţi trăi mai bine, la fel sau mai prost decât în 2014” – 37% dintre cei chestionaţi au răspuns ‘la fel’, 33% au spus ‘mai bine’ şi 28% ‘mai prost’.

În ceea ce priveşte percepţia românilor faţă de Preşedintele Klaus Iohannis, acesta continuă, în luna august, să fie personalitatea politică în care românii au cea mai mare încredere – 59%, dar scade cu 19 procente faţă de decembrie 2014, când avea 78%, relevă un sondaj CSCI, făcut public de site-ul infopolitic.ro.

Cercetarea CSCI arată că, faţă de iunie 2015, scăderea lui Iohannis este de 10 procente.

Potrivit sondajului citat, preşedintele Klaus Iohannis este urmat, în ceea ce priveşte încrederea românilor în personalităţile politice, de Sorin Oprescu, care, cu 40% în august 2015, se situează la acelaşi nivel din decembrie anul trecut.

Datele CSCI mai relevă că premierul Victor Ponta beneficiază, în august, de 35% încredere, comparativ cu 36% în decembrie 2014, iar Călin Popescu – Tăriceanu – 33%, faţă de 36%.

În ordine, urmează Rovana Plumb – 28% încredere, în august, Mihai Răzvan Ungureanu – 27 %, Monica Macovei – 24%, Alina Gorghiu – 19%, Traian Băsescu şi Vasile Blaga – 18% şi Cătălin Predoiu – 17 %.

Pe de altă parte, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 41% dintre români spun că ar vota Noul PNL (PNL+PDL), iar 37% ar vota PSD.

UDMR şi Partidul M10 al Monicăi Macovei ar fi votate de 5% dintre români, iar ALDE, PMP şi PRU ar câştiga, fiecare, câte 3% din voturile românilor. UNPR ar fi votat de 2% dintre români, conform cercetării CSCI.

Studiul a fost realizat în perioada 10 – 17 august, pe un eşantion de 1.021 persoane. Tipul eşantionului: naţional, multistadial cluster, cu selecţia probabilistică a persoanelor. Eroarea limită este de plus/minus 3,1%, la un nivel de probabilitate de 95%. Chestionarele au fost aplicate prin metoda CATI.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Israelienii de la Nofar Energy, foarte activi în sectorul energiei regenerabile din România, au energizat un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni și au depășit borna de 300 MW instalați la......
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi vindem
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi ...
Zhenghai Mei, director general al grupului chinez Guangzhou Automobile Group (GAC) pentru Europa de Est a explicat într-un ...
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să facem
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să ...
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar român, Comisia Europeană a explicat de ce a interzis exporturile de ovine ...
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru sistemul de sănătate
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru ...
România vrea să utilizeze integral un împrumut de 500 de milioane de euro contractat de la Banca Internațională pentru ...