Cum văd managerii economia în următoarele trei luni

Managerii societăţilor comerciale din România estimează pentru o următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii din industrie, comerţ cu amănuntul şi servicii, precum şi o relativă stabilitate în activitatea de construcţii, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Economica.net - vin, 28 aug. 2015, 07:33
Cum văd managerii economia în următoarele trei luni

Conform anchetei de conjunctură a INS, realizată în decursul lunii august 2015, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%). Pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere şi anume: fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie şi fabricarea echipamentelor electrice (solduri conjuncturale +26%), urmate de fabricarea produselor textile (sold conjunctural +21%).

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +1%). Referitor la numărul de salariaţi, se estimează, de asemenea, o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind 0% pe total industrie prelucrătoare.

Pe segmentul construcţiilor, potrivit estimărilor din luna august 2015, se va înregistra o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +1%). Managerii estimează, de asemenea, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%) şi a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +1%).

În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +19%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%) şi a volumului comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale (sold conjunctural +11%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează relativă stabilitate a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural -4%).

Conform estimărilor din luna august 2015, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%). În sectorul de servicii, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +1%).

INS precizează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...