Investitorii în fondurile mutuale marchează profitul. Subscrierile nete sunt negative

Sunscrierile nete au scăzut cu aproape 173 de milioane de lei luna trecută. Activele nete ale fondurilor locale de investiţii au scăzut cu 0,8% în august, depăşind valoarea de 4,4 miliarde de euro, a anunţat, joi, Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).
Economica.net - J, 10 sept. 2015, 11:12
Investitorii în fondurile mutuale marchează profitul. Subscrierile nete sunt negative

AAF precizează că activele nete ale fondurilor străine distribuite în România au avut şi ele o uşoară depreciere cu 1,6% comparativ cu luna anterioară, atingând la finele lunii iunie 527,3 milioane euro, şi o creştere în anul curent cu 18,7%, scrie Agerpres.

Totodată, activele nete deţinute de cele 26 de fonduri închise s-au depreciat cu 2,5% în luna raportată, ajungând la finele lunii la 192,4 milioane euro.

‘Ca şi în luna anterioară, pe fondul unor răscumpărări mai mari din fondurile de obligaţiuni, subscrierile nete înregistrate de fondurile locale în august au fost de – 38,9 milioane euro’, se menţionează în comunicat.

Potrivit AAF, în luna august FDI Zepter Equity şi FDI Zepter Mixt au fuzionat cu FDI Zepter Defensive (fostul FDI Zepter Obligaţiuni).

Asociaţia Administratorilor de Fonduri reuneşte 21 de societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), cinci societăţi de Investiţii Financiare (SIF) şi trei bănci depozitare.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...